De Sânziene, părintele protopop Marius Pintican invitat de seamă al Cercului pastoral în Parohia Posmuș
În ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului prooroc, înaintemergător și botezător Ioan, Parohia Posmuș de pe Valea Șieului a fost în sărbătoare. La ceas tainic de lumină lină, drumul spre biserica satului a fost presărat de credincioși ce se îndreptau sfioși spre rugăciune, spre slăvirea Sfântului prooroc Ioan. Și cum acest nume este unul comun în popor, purtat de mare parte din creștini, putem spune fără a greși că au venit spre a-și serba ocrotitorul și purtătorul de grijă.
Alături de ei au fost prezenți și preoții cercului pastoral Valea Șieului I: pr. prof. Lazăr Cozman de la Parohia Sărata, pr. Aurelian Poptean de la Parohia Mărișelu, pr. Ioan Creța de la Parohia Șieu, pr. Ioan Viorel Gotea de la Parohia Ardan și pr. Florin Emanuel Gordon de la Parohia Domnești precum și gazda întrunirii, pr. Ovidiu Petru Cimpoieș de la Parohia Posmuș. Invitat de seamă a cercului a fost părintele protopop al Bistriței Ioan Marius Pintican.
Manifestarea a început așa cum era firesc prin săvârșirea slujbei Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul, slujbă ce cuprinde imne de laudă dar și de cerere și mijlocire a Sfântului către Dumnezeu spre ajutor și paza sufletească :"Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!". La finalul slujbei acatist, părintele protopop după rânduială a citit rugăciunea de mulțumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu de către pr. paroh dimpreună cu toată comunitatea de credincioși, prezenți în număr mare la biserică.
Cuvântul catehetic i-a aparținut părintelui Ioan Creța de la Parohia Șieu, care a scos în evidență virtuțile Sfântului plăcut lui Dumnezeu arătându-l ca o pildă de viețuire și mai ales de postire. Sfântul prooroc Ioan se dovedește a fi model de petrecere vremelnică înspre veșnicie.
Seara a fost încheiată prin cuvântul părintelui protopop așezat la sufletele credincioșilor prezenți, cuvânt de binecuvântare și bucurie a întâlnirii, dar și de îndemn spre păstrarea credinței și practicarea ascezei și rugăciunii .
Cu nădejdea că rugăciunile înălțate au ajuns la tronul slavei dumnezeiești,, mulțumim gazdei noastre, părintelui Ovidiu Cimpoieș cât și tuturor credincioșilor prezenți pentru aceste clipe de popas duhovnicesc, dorind tuturor celor ce poartă numele alesului prooroc o viață plină de bucurii duhovnicești !
Pr. Coordonator Aurelian Poptean
Adaugă comentariu nou