De Sărbători a furat deodorante auto dintr-un magazin
Joi, în urma unei sesizări, un echipaj de jandarmerie a identificat un bărbat de 21 de ani, care a sustras peste 200 de deodorante auto, de pe rafturile unui hipermarket, din municipiul Bistriţa.
Tânărul se numeşte Lucian R. şi este domiciliat în municipiul Piatra Neamţ, com. Săvineşti, iar în urma controlului corporal preventiv, jandarmii au găsit asupra acestuia deodorantele auto. El le-a declarat jandarmilor că, în timp ce se afla la cumpărături, a luat de pe raft deodorantele şi le-a ascuns sub haină, cu scopul de a le sustrage.
Bunurile sustrase, valorează 1.134 lei. Acestea au fost ridicate şi predate părţii vătămate, iar pe numele bărbatului au fost întocmite actele de constatare şi sesizare pentru infracţiunea de furt conform art. 208, 209 al. 1, litera c., Cod penal.
Actele vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, pentru a se da soluţia legală.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
Citiţi şi:
- A cântărit legumele şi fructele, dar a adăugat în plase produse de încă 70 de lei!
- Cum a încercat un bărbat din Slatina să scoată dintr-un magazin din Bistrița produse în valoare de 600 de lei fără să le plătească
- Produse de îngrijire personală și ustensile de bucătărie, sustrase de doi tineri dintr-un hipermarket din Beclean
- Dosar penal pentru furt dintr-un hipermarket din municipiu, în ziua de Bobotează
- Patru clujeni au umplut un coş de 4.000 de lei dintr-un magazin din Bistriţa şi nu au plătit. Au fost predaţi poliţiei!
























Adaugă comentariu nou