De Ziua Culturii Naționale, concurs cu lirică eminesciană la Beclean

Holul Școlii Gimnaziale “Grigore Silași” din Beclean a rezonat cu lirica eminesciană, vineri, de Ziua Culturii Naționale, într-o manifestare omagială organizată în colaborare cu Biblioteca Orășenească, la 166 de ani de la nașterea poetului. “Cu Eminescu în ghiozdan” sau amintindu-i versul întru împrietenire, elevi și profesori au luat pauza mare pentru a exprima gânduri, idei, lucrări, poezii, a prezenta jurnale, compuneri, desene, postere, pentru a simți în spiritul versului invocat. Dezvoltatea capacității de receptare, înțelegere, analiză și interpretare este principalul obiectiv al proiectului literar “Domnul Eminescu sosește în ianuarie”, ai cărui responsabili sunt dascălii: Ion Radu Zăgreanu, Carmen Szasz, Viorica Tofan, Liuța Zăgreanu. Motto-ul e de Mircea Eliade: “Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”.
De câștigat au avut toți cei implicați, dar s-au remarcat următorii elevi:

La secțiunea de recitare “Să ne împrietenim cu Eminescu sărutandu-i versul”:

Clasa a V-a,
Premiul I:
Katia Diugan (clasa a V-a B)
Ariana Iuanuțiu (clasa a V-a C)

Premiul al II-lea:
Maria Plaiai (clasa a V-a B)
Patricia Manciu (Clasa a V-a C)

Premiul al III-lea:
Robert Carlan (clasa a V-a B)

Clasa a VI-a:
Premiul I:
Nicola Bulgăr (clasa a VI-a A)
Maria Zimveliu (clasa a VI-a B)

Premiul al II-lea:
Antonia Pance (clasa a VI-a A)
Noemi Kulcsar (clasa a VI-a B)

Premiul al III-lea:
Alex Szasz (clasa a VI-a B)

Clasa a VIII-a:

Premiul special: Kerekes Martina și Cătălin Pop

Premiul I:
Kerekes Martina
Rahela Pop

Premiul al II-lea:
Mara Pop
Cristina Pop

Premiul al III-lea:
Ioana Băban

La secțiunea “Cu Eminescu în ghiozdan” (compuneri, referate, postere, desene, etc):

Premiul special:
Andrei Rus (clasa a VI-a B)
Andrei Tiuș (clasa a VI-a B)

Premiul I:
Fazakas Roberta (clasa a VIII –a D)
Ștefania Iosub (clasa a V-a C)

Premiul al II-lea:
Daria Bilț (clasa a VIII-a D)
Elisabeta Otilia Ilișiu (clasa a VII-a B)

Premiul al III-lea:
Antonia Pance, Gabriela Rusu, Diana Lechințan, Timeea Fazekas (clasa a VI-a) – lucrarre comună
Lorena Halas (clasa a V-a C).

Și Primăria Primăria Beclean a marcat Ziua Culturii Naționale, prin depunerea unei coroane de flori la bustul poetului, amplasat în fața Bibliotecii Orășenești "Liviu Rebreanu".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5