Debutează Sărbătoarea Zilei Personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Ca şi în anii precedenţi, Sărbătorirea Zilei Personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ce are loc odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, va fi dedicată activităţilor culturale, artistice şi recreative, atât pentru funcţionarii publici cu statut special, cât şi pentru persoanele private de libertate. Astăzi, începând cu ora 17.00, pe terenurile Bazei Sportive "Alex" se vor reuni echipele personalului unităţii şi ale celorlalte instituţii ale Garnizoanei Bistriţa, la disputarea finalelor şi premierea câştigătorilor, în cadrul „Cupei Penitenciarului” la minifotbal şi tenis de masă. Mâine, de la ora 13.30, la sediul unităţii, membri ai Partidei Romilor “Pro-Europa” vor oferi un spectacol de muzică populară şi cântece de petrecere pentru persoanele private de libertate aflate în custodia unităţii. Spectacolul va fi întregit de recitalul formaţiei vocal-instrumentale a persoanelor private de libertate. Miercuri, 29 iunie, de la ora 10.00, la sediul unităţii, P.S. Vasile Someşanul, episcop - vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia o slujbă arhierească, la care vor participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate. La slujba religioasă pot participa şi membri ai societăţii civile, accesul în unitate al acestora fiind posibil în baza unui act de identitate valabil, transmite inspector de penitenciare Laura Opriş, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.
Adaugă comentariu nou