Decernarea diplomelor de „SPRACHDIPLOM” la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița
Nu întâmplător, primul eveniment desfășurat în proaspăt reabilitata clădire a străvechiului liceu, în maiestuoasa și impunătoarea „Sală festivă”, a fost Festivitatea de înmânare a Diplomelor de „Sprachdiplom” elevilor de la secția germană, care au susținut un examen, cu probă scrisă și probă orală, de proiect, în anul școlar 2024-2025.
Sâmbătă, 12 aprilie, ora 16.00, „trecute fix”, elevi, părinți, rude, profesori și invitați urcau rând pe rând treptele liceului, în liniștea aceea, de început ( „Du bist so gross und stumm, und doch, wir hören dich” – „Ești atât de mare și tăcut, dar, totuși, noi te auzim”, din „Einkehr” – „Popas”, de Richard Alberti ), de la parter până la etajul întâi, îmbrăcați în haine de sărbătoare, în uniformă de elevi sau în costum săsesc. Deschise larg, ușile de sărbătoare îi primeau cu bucurie și cu multă căldură pe cei care, pentru un timp, s-au identificat cu cei mai pricepuți, cunoscători, știutori, în tainele limbii germane, din toată școala frecventată de ei mulți ani, atribute date de un certificat proaspăt obținut.
Evenimentul a fost onorat de personalități din sfera diplomatică și din cea a învățământului, dar și din restrânsa comunitate săsească din Bistrița. Au participat și au rostit cuvinte de învățătură, îndemnuri, sfaturi, laude, aprecieri, de la cel mai înalt nivel, Excelența Sa, doamna Kerstin Ursula Jahn, consul al Republicii Federale Germania la Sibiu, doamna Anette Richter- Judt, consilier de specialitate pentru limba germană, în Sibiu, doamna Lavinia Gabor, consilier de specialitate pentru limba germană, în Cluj-Napoca, președintele Forumului German Bistrița, farmacist, Cristian Roth. În calitate de gazdă, doamna director pentru secția germană de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, profesor, Violeta Griga, a moderat întreaga activitate. Traducerea mesajelor din limba germană în limba română a fost realizată de Lavinia Gabor, o bună cunoscătoare a celor două limbi în discuție.
Anul acesta se împlinesc douăzecișicinci de ani, de când elevii care învață la secția germană a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” susțin examenul de „Sprachdiplom”. Cu acest prilej, instituția de învățământ a primit o coroniță de argint, simbol al continuității, al bunelor rezultate, al trecerii timpului și al valorii, ca treaptă spre alte noi recunoașteri. „Deutsches Sprachdiplom” este un certificat oficial de limba germană al autorităților germane din învățământ și al Ministerului de Externe al Germaniei, care atestă nivelurile de cunoaștere a limbii germane în școlile din întreaga lume. Cu această Diplomă, elevii pot studia în țară și în străinătate, în limba germană, pot să se înscrie pentru un loc de muncă, folosind atu-ul cunoașterii limbii germane, pot folosi nivelurile lingvistice B1, B2, C1, în diferite situații de comunicare, de accesare a unor burse, programe. Cunoscută ca DSD, Deutsches Sprachdiplom, aceasta nu-și pierde valabilitatea, odată cu trecerea vremii.
Din promoția de viitori absolvenți ai clasei a XII-a, secția germană, a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, au obținut Diplome de Sprachdiplom următorii elevi: Albuț Alexandra, Andrei Diana, Avram Denisa, Burzo David, Covrig- Cudrec Tudor, Drăgan Maria, Hărșan-Farr-Iuga Robert, Koos Eduard, Matioc Doru, Năsăudean Tudor, Paveliuc Cristian, Radu Alexandra, Vărărean Ioana, Velcherean Tabita. Profesorul de limba germană, Silviu Onciu, a fost prezent și i-a încurajat pe elevi, cu exemplul personal, având „la purtător” propria Diplomă, obținută cu douăzeci de ani în urmă. Diriginta clasei a douăsprezecea germană, Mihaela Frențiu, a fost alături de clasa ei, susținându-și elevii în tot parcursul lor, dar și acum, când se apropie de finalul liceului și se bucură de avantajele studierii limbii germane, încununate cu această Diplomă, atât de râvnită.
Momente emoționante și triumfale au înnobilat, cu specificul lor, și au inaugurat totodată, cu un prim eveniment, reabilitata Sală festivă de la reabilitatul Colegiu Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Ne-am amintit, împreună, de poezia „Einkehr” ( „Popas” ), rostită de profesorul de gimnaziu, Richard Alberti, cu ocazia inaugurării clădirii, la 07 octombrie 1911, în urmă cu o sută patrusprezece ani: „Kommt nur herein, ihr hoffnungsvolle Scharren!/ Ich führe euch zum Lichte und zum Wahren/ Ihr werdet wie mit Adlerschwingen fliegen/ Nur Mut! In diesem Zeichen müsst ihr siegen!” ( „Intrați, voi cete pline de speranță!/ Eu vă conduc spre lumină și adevăr/ Veți zbura cu aripi de vulturi/ Numai curaj! Sub acest simbol veți învinge!” )
Triumfători astăzi, pentru un viitor ce-i așteaptă pregătiți, elevii de la secția germană și-au primit Diplomele de „Sprachdiplom”, cu bucurie, cu încredere. Le-au fost în preajmă părinții, bunicii, prietenii, profesorii, unii dintre ei cu ochii umezi, poate, de nostalgie, cu gândul la liceul de altădată.
Elena M. Cîmpan
Citiţi şi:
- Diplomă de cunoscător al limbii germane pentru elevi bistriţeni
- Diploma "Sprachdiplom" pentru absolvenţi de secţia germană ai CNLR
- Cu fiecare promoţie de linie germană, creşte numărul adeverinţelor de Sprachdiplom
- Consulul german la Sibiu, Urban Judith, prezentă la C.N. „Liviu Rebreanu”
- Sărbătoarea limbii germane
Adaugă comentariu nou