Decizii ale Consiliului Local Salva

Legislativul comunei Salva, întrunit în şedinţa ordinară lunară, a luat în dezbatere proiectele de hotărâre iniţiate de primarul Gheorghe Onul. Consilierii au hotărât ca aceia care vor depune peste termen declaraţiile de impunere să fie amendaţi cu 220 lei, în timp ce nedepunerea acestora va ridica amenda la 550 lei.

Consilierii locali au decis, de asemenea, să nu modifice taxele şi impozitele locale datorate de cetăţenii localităţii, bugetului local pe anul 2009. Aceste “dări” au următoarele valori (ca şi în 2008): impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice va fi tot de 0,1 la sută asupra valorii impozabile; pe clădirile proprietatea persoanelor juridice – 1,5 la sută; impozitul pe teren, în localităţile de rangul IV cum este Salva, acesta este în sumă fixă anuală pe hectar, categorii de folosinţă şi zone de intravilan sau extravilan – atât pentru persoane fizice cât şi juridice.

Impozitele pe terenurile cu construcţii oscilează între 274 lei/ha în zona dealurilor şi 700 lei/ha în zona de centru a comunei; impozitul pentru terenurile din categoria de folosinţă alta decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul este între 10 lei/ha şi 24 lei/ha în intravilan, respectiv, 7 lei/ha şi 37 lei/ha în extravilan.

Taxa pe mijloacele de transport pentru anul 2009 este cuprinsă între 8 lei şi 1.497 lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a motoarelor deţinute în proprietate.

Autorizaţiile, certificatele şi avizele pentru construcţii vor fi cuprinse între 3 lei şi 11 lei plus 0,01 lei/mp pentru fiecare mp care depăşeşte 1000 mp. Taxa pentru eliberarea certificatului de producător va fi de 17 lei, în timp ce producătorii de rachiu, căruţaşii şi meseriaşii vor plăti annual câte 25 lei. Pentru eliberarea autorizaţiei în vederea desfăşurării unei activităţi economice se va plăti suma de 64 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5