Deputat Cristina Iurişniţi: 14 obiective USR PLUS Bistrița-Năsăud, aduse în atenția publică
Administrația locală trebuie și poate să fie făcută doar în interesul oamenilor. Susținute cu profesionalism și onestitate, nu în interesul membrilor și clientelei de partid, politicile publice de calitate și o bună guvernare locală vor schimba cu adevărat viața cetățenilor din comunitățile locale. Alianța USR PLUS vrea să arate că cetățenii județului Bistrița-Năsăud pot avea localități bine gestionate, servici publice la standarde înalte și o administrație publică locală în slujba lor.
În perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie, în calitate de parlamentar al județului, membru al Alianței USR PLUS și candidat pentru Consiliul județean, supun atenției publice 14 obiective de interes public identificate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, pe care le aduc în dezbatere în fața cetățenilor. Unele dintre aceste obiective au devenit deja propuneri legislative adoptate în Parlament și urmează să fie puse în aplicare. Altele necesită aplicarea legilor existente prin mobilizarea autorităților locale în beneficiul cetățenilor.
14 obiective USR PLUS Bistrița-Năsăud, aduse în atenția publică:
- Transparența decizională, stoparea nepotismelor și a corupției din sistemul public.
- Stoparea sifonării banului public din administrația publică locală pe achiziții cu dedicație.
- Egalitate de șanse în accesul la educație și evenimente culturale de calitate.
- Dublarea numărului de școli profesionale în sistem dual (parteneriat școală - agent economic).
- Asigurarea de către primari a finanțării burselor pentru elevi, a accesului gratuit la internet și la infrastructura sportivă pentru toți copiii, inclusiv copiii cu cerințe educaționale speciale.
- Digitalizarea instituțiilor publice la nivel local.
- Atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea județului prin investiții în extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale și a biomasei ca sursă energetică.
- Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare.
- Stoparea defrișărilor ilegale și a poluării ilegale a mediului.
- Dezvoltarea și susținerea turismului județean prin susținerea agro-turismului, reabilitarea și valorificarea patrimoniului natural, cultural și arhitectural.
- Atragerea de fonduri europene prin programe de finanțare pentru tinerii antreprenori.
- Susținerea întreprinzătorilor privați din agricultură prin alocare de fonduri prin programe gestionate de către Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
- Servicii publice de calitate: transport în comun, salubritate, asistență socială.
- Lupta pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor.
Schimbarea pe care o așteptăm cu toții nu se poate face fără implicarea oamenilor în actul decizional și administrativ. Consultarea și dezbaterea publică sunt motorul unei schimbări reale, în folosul și pentru binele comun al oamenilor. Politica se face cu cetățeni, pentru cetățeni!
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
Citiţi şi:
- Deputat Cristina Iurişniţi: Implicare pentru schimbare în bine în Bistrița-Năsăud. Candidați unici USR-PLUS și PNL la Primăria Bistrița și președinția Consiliului Județean!
- Dorința de schimbare a triumfat în municipiul Bistrița, reședință de județ, și orașul Năsăud
- Deputatul Cristina Iurișniți: Angajamentele-cheie ale Programului de guvernare al Alianței USR PLUS
- Deputat Cristina Iurişniţi: „Fără penali în funcții publice” intră în dezbaterea Parlamentului
- Deputat Cristina Iurişniţi: Defrișările ilegale, incompetența și dezinteresul au mărit efectele dezastruoase ale inundaţiilor!
Adaugă comentariu nou