Deputatul Daniel Suciu: Nu se dau subvenţii în 2021 pentru comercializarea produselor agricole primare!

Deputatul Daniel Suciu a menţionat că în acest an nu se vor aplica prevederile Legii 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură, care a fost adoptată în toamna anului trecut. Mia mult, legea a fost promovată de 66 de parlamentari PNL, printre care şi deputatul Robert Sighiartău.

„Fermierii români erau încurajaţi să-şi vândă produsele la un comerciant autorizat şi pentru asta primeau o primă de comercializare de produse agricole primare. Surprinzător este că această lege a fost iniţiată de 66 de deputaţi şi senatori PNL. Toţi s-au lăudat ci această lege în campania electorală. Legea a fost promulgată, iar anul acesta toţi fermierii sunt anunţaţi că această lege nu va mai fi pusă în aplicare, nu s-au mai cerut bani de Ministrul Agriculturii pentru acest program, astfel încât acea posibilitate ca un fermier, inclusiv din judeţul Bistriţa-Năsăud, să beneficieze de până la 20.000 de euro dacă îşi valorifică producţia proprie a picat. (…) Şi dacă tot nu mai ştiu nimic de domnul Robert Sighiartău de vreo 3 săptămâni, îl rog frumos, pentru că la poziţia 45 la acest proiect de lege este semnătura domniei sale, este iniţiator al acestei legi, şi mă gândecs că are oarece informaţi, dar şi influenţă, fiind secretarul general, poate trage o fugă de la Pipera la Ministerul Agriculturii să-i spună domnului Oros ca nu cumva să renunţe şi la acest sprijin foarte important”, a declarat deputatul Daniel Suciu.

Comentarii

16/01/21 15:37
Radu

„La fotbal și la agricultură se pricepe toată lumea”. Așa spune o vorbă veche. Numai că există si exceptii. Un exemplu este chiar Daniel Suciu, acest neica-nimeni care nu stiu cât se pricepe la fotbal, dar in materie de agricultură bate câmpii. Chiar daca județul Bistrița-Năsăud este preponderent rural, asta nu inseamnă că legumicultura detine o pondere ridicată. Dimpotrivă, profilul agricol al judetului Bistrița-Năsăud este axat pe zootehnie si pomicultură. Ori aici fermierii din județul Bistrița-Năsăud au beneficiat si vor beneficia in continuare atât de subventia pe hectar, in functie de categoria de folosintă a terenului cât si de subventia pe cap de animal in domeniul zootehnic. Prea putini fermieri din județul Bistrița-Năsăud s-au înscris în programul „Tomata”, care se refera la cultivarea de roșii în sere si solarii si care a fost accesat mai cu seamă de legumicultorii din sudul României, care pot iesi pe piață cu legume timpurii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5