Deputatul Daniel Suciu, pe tema Linia Verde şi Axa Gării-Năsăudului: Datoria unui primar este să găsească soluţii, nu să se războiască cu Aquabis şi constructorul

Deputatul Daniel Suciu, preşedinte executiv PSD Bistriţa, alături de av. Ştefania Stere şi Daniel Adumitrăchioaiei, membri PSD Bistriţa, au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, situaţia celor două proiecte ample de infrastructură rutieră derulate de municipalitate, din fonduri europene şi care riscă să nu fie finalizate până în 31 decembrie 2023. Din capul locului, deputatul Suciu a menţionat că nu există „un război cu domnul Turc sau Primăria Bistriţa”, social-democraţii criticând „bâlbele, incompetenţa şi minciuna”. Mai mult, Daniel Suciu a spus că PSD Bistriţa a atras atenţia încă din septembrie 2022 asupra problemelor apărute în implementarea celor două proiecte, însă răspunsul municipalităţii a fost că „nu este nicio problemă, că se vor încadra cu termenele”.

          „Bistriţa este într-un haos de nedescris, riscă să se blocheze începând cu 31 decembrie 2023. Am observat că de o lună de zile domnul primar pregăteşte eşecul şi pregăteşte vinovaţii, indicând Aquabis şi constructorul”, a declarat Daniel Suciu.

          Av. Ştefania Stere a prezentat, în linii scurte, câteva repere cronologice din proiectul „Linia Verde” – linia de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Potrivit acesteia, în 23 martie 2019 a fost semnat contractul de finanţare (deputatul Suciu fiind atunci ministru al Dezvoltării), în 29 septembrie 2020 a fost semnat contractul de execuţie cu o valoare de 10,5 milioane euro. Din octombrie 2020, Ioan Turc preia mandatul de primar şi doar în 18 ianuarie 2021 este dat ordinul de începere a lucrărilor. Termenul de execuţie este de 32 luni, astfel că termenul de finalizare este 18 septembrie 2023. Lucrările au început de abia în 2022 (pe str. Gheorghe Şincai şi General Grigore Bălan). Mai mult, municipalitatea a considerat că nu este bun pavajul, în martie 2022 făcând modificări majore la proiect, şi de abia în decembrie 2022 este lansată licitaţia cu o valoare de 61 miliarde lei vechi pentru care nu s-a primit nicio ofertă.

          „Cine ne dă explicaţii pentru aceste pauze, ce se întâmplă cu termenul care ar trebui să se împlinească în 18 septembrie 2023? Eu cred că nu ne vom încadra (...). Aşteptăm pe domnul primar să ne explice de ce din martie până în decembrie nu a făcut licitaţia pentru pavaj”, a declarat av. Ştefania Stere.

          Proiectul „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – B-dul Decebal – str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului”, cu o valoare de 12 milioane euro,  porneşte în 14 mai 2020, când a fost semnat contractul de finanţare, a precizat Dan Adumitrăchioaiei, însă contractul de execuţia a fost semnat abia în 5 iunie 2022. O lună mai târziu a fost semnat şi ordinul de începere, cu termen de 24 luni. Practic, lucrările s-ar termina în 4 iunie 2024, conform contractului, deci nu 31.12.2023.

          „Domnul Turc spune că va faza aceşti bani în exerciţiul financiar următor, adică vom lua nişte bani să acoperim găurile din acest exerciţiu. Aceşti bani sunt deja antamaţi pentru alte proiecte. Bistriţa este blocată, cei din Decebal s-au săturat de acele lucrări care stagnează. Nu se lucrează din cauza lucrărilor electrice”, a explicat Adumitrăchioaiei.

Daniel Suciu: Avem bani pentru patinoar, trenuleţ Thomas, gazon, nu avem pentru reţele de apă

          Deputatul Daniel Suciu a punctat faptul că primarul Ioan Turc a fost ales de bistriţeni pentru că le-a promis străzi asfaltate, reţele de apă şi canalizare, tocmai pentru că vechea administraţie nu a reuşit să onoreze toate aceste obiective.

          „Domnul Turc le-a promis pe toate. Văd cum dl. primar se pregăteşte de eşec şi nu-şi asumă absolut nicio responsabilitate pentru ce se întâmplă în oraş. Ne-a promis un lucru şi vă spun ce avem, lucruri cu care s-a lăudat. Avem cel mai mare patinoar artificial din ţară, de 750.000 lei, şapte miliarde şi jumătate lei vechi, care nu este folosit. Avem de alte miliarde o staţie de asfalt nefuncţională. Avem un trenuleţ de peste 2 miliarde lei vechi care este garat, pus pe dreapta, din motive pe care o să le facem publice. Mai avem un gazon pus în luna decembrie pe B-dul Republicii de peste 5 miliarde lei vechi. Dl. primar ne spune, supărat, că a fost nevoit să plătească 8 miliarde lei vechi pentru o ţeavă ca să meargă proiectul mai repede”, a declarat Suciu.

          Acesta a dat exemplul unui alt primar PNL din judeţ care a reuşit, cu bani de la bugetul local şi cu acordul Aquabis să realizeze 10 km de reţea de canal şi 12 km reţea de apă, alocând 15 miliarde lei vechi pentru a-şi rezolva asfaltările. Este vorba despre Cătălin Bota de la Sângeorz-Băi.

          „Primăria Bistriţa, după ce a aruncat cu banii pe tot feluri de blis blisuri, se plânge că a trebuit să suporte opt miliarde. Da, Primăria Bistriţa depindea de licitaţia de la Aquabis, dar dacă voia să nu ajungă în situaţia asta, nu trebuia să ţină un an şi jumătate proiectul în analiză la Primărie şi dacă erau curajoşi şi îşi stabileau corect priorităţile făceau ce au făcut şi alţii, adică puneau din bugetul local bani să schimbe reţelele ca să poată duce proiectul mai departe”, a adăugat Suciu.

         Deputatul Daniel Suciu a reiterat faptul că PSD Bistriţa nu este în război cu primarul Ioan Turc, dat nici nu acceptă, la jumătatea mandatului, când tot ce a spus anul trecut se adevereşte, ca edilul să se ascundă de responsabilitate. "Ne-a spus că a fost la Cluj, Oradea şi Sibiu şi ştie din prima zi de mandat ce are de făcut. (...) Oamenii înţeleg atunci când li se cer să facă sacrificii pentru ceva mai bine, dar oamenii nu acceptă bâlbe, incompetenţă şi lucrări puse călare una peste alta fără niciun orizont. Datoria unui primar este nu să caute vinovaţi, datoria unui primar ales este să găsească soluţii. Nu ne încălzeşte că domnul primar se războieşte prin presă cu constructorul şi Aqaubis, nu de aceea l-au ales pe dl. primar să dea comunicate, să pună poze şi să arate cu degetul vinovaţii. Oamenii l-au ales pe dl. Turc să găsească soluţii”, a mai spus deputatul Suciu.

Comentarii

10/02/23 15:49
un cetatean

Deputatul Daniel Suciu, fostul MC al lui Dragnea, s-a specializat in bagarea batului prin gard. Si pentru acest efort este platit generos din buget. Nimic nu este bun daca nu este pesedist. Doar ca cetatenii nu sunt chiar asa uituci, si nici naivi , cum crede primul cosas al judetului. Bine ca insista.....doar de dragul bistritenilor, iar salivarea dupa scaunul de primar al Bistritei, este absolut intamplatoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5