Daniel Suciu: Oricâte poze şi-ar face liberalii, munca pentru reabilitarea CN Liviu Rebreanu nu ne-o poate lua nimeni!
Deputatul Daniel Suciu (PSD) s-a arătat contrariat de ultima postare de pe facebook a secretarului general de la Partidul Naţional Liberal, deputatul Robert Sighiartău, care a anunţat semnarea contractului de lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea corpului de liceu de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. i.
„Vă mărturisesc că prefer să mă amuz şi să vorbesc despre acest subiect – semnarea contractului pentru modernizarea şi reabilitarea Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” - în această gamă a amuzamentului. Vreau să fac un scurt istoric. În data de 31 ianuarie vă anunţam că a expirat perioada de contestaţii şi contractul de modernizare şi reabilitare a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” putea fi semnat. (...) Am aflat, pentru că am condus acest minister, că din motivaţii pur politice, domnul Robert Sighiartău a pus puţin pe holdă acest contract, pentru că îşi dorea să facă un eveniment ori la Bistriţa, ori la minister. În această săptămână, marţi, m-am văzut cu domnul Sighiartău la Parlament, l-am abordat direst şi l-am întrebat de ce blochează, tergiversează, întârzie semnarea contractului pentru Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Nu mi-a dat un răspuns, a început să zâmbească frumos. I-am spus că nu mă interesează ce eveniment vrea să facă, să-l aducă pe domnul ministru Ion Ştefan la Bistriţa, să-i ducă pe toţi de la Bistriţa la minister, să-l ia şi pe domnul Nelu Turc dacă dânsul va fi candidat, să facă toată butaforia politică pe marginea acestui subiect, chiar are puţină importanţă, doar că i-am atras atenţia că trebuie să fie foarte important să se semneze acest contract cât mai repede, pentru că în această perioadă de iarnă să se poată face proiectarea, astfel încât în această primăvară să înceapă lucrările. (…) Nu m-a surprins că aseară, ieri după masă domnul Sighiartău s-a dus la minister și și-a făcut două poze cu domnul ministru și cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții în schimb vreau să vă spun ceea ce mă amuză cu adevărat”, a precizat parlamentarul bistriţean.
Daniel Suciu a menţionat că în acea poză nu a apărut şi constructorul care şi-a adjudecat licitaţia, astfel că acest contract nu ar fi, de fapt, parafat între cele două părţi. „Cred că domnul Robert Sighiartău, care în afară de competențele politice a mai şi activat în mediul economic, a făcut business. Cred că domnul Robert Sighiartău, în calitatea domniei sale de patron, și de IFN-uri, dar și de firme care comercializează autoturisme, știe că atunci când închei un contract trebuie să fie prezente ambele părți, adică pe marginea contractului de lucrări la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” trebuie să fie prezent reprezentantul finanțatorului, în speță Compania Națională de Investiții, care încheie un contract cu câștigătorii licitației. Nu vi se absolut normal la acest lucru? Doar că în graba domnului Sighiartău de a se lipi cu imaginea domniei sale de acest subiect, perfect justificat din punct de vedere politic, dar moral cu atât mai puţin, că a dat dispoziţii, timp de două săptămâni, să nu se semneze contractul și a uitat că la momentul oficial de la semnalul contractului trebuie să fie și constructorul. Așadar, tot ce s-a întâmplat aseară nu are valoare juridică pentru că acel contract nu este semnat de către constructor pentru că nimeni nu a anunțat constructorul să fie ieri la București, să fie în poză cu domnul secretar general Robert Sighiartău care, o spun foarte direct, nu are niciun merit pe marginea acestui subiect.”, a spus deputatul PSD.
Deputatul Suciu a remarcat că Robert Sighiartău „a ținut neapărat să-i arate pisica domnului Nelu Turc”, „i-a tras preşul domnului Turc” şi nu l-a inlcus în poza de capital politic.
Acesta a adăugat că are „mulţumirea sufletească” pentru realizarea acestui obiectiv, toate demersurile fiind cunoscute de reprezentanţii Bisericii Evanghelice, ai Primăriei, ai CNI, ai ministerului dar lşi de direcţiunea CN „Liviu Rebranu”.
„Eu mă bucur că ce am promis cât am fost ministru s-a întâmplat, restul e doar poziţionare politică. Acesta s-a referit la Cazinoul din Constanţa, la CN „Liviu Rebreanu”, la Sala Polivalentă din Bistriţa, la Baza sportivă din Sângeorz Băi, la Liceul Teoretic „Solomon Haliţă” din Sângeorz Băi, la drumurile judeţene modenrizate prin PNDL, dar şi la contractarea cu peste 100% a sumelor rpin POR 2014-2020.
„Mă aştept ca domnul Sighiartău, dl. Turc, dl. Florean, dacă tot este aşa de bun prieten cu ministruşl Ion Ştefan, să facă cel puţin pentru Bistriţa-Năsăud cât am făcut noi. Este o veste foarte bună, cu sau fără poze, sau fără lipsa constructorului din peisaj, CN LR va fi reabilitat cu 11 milioane euro şi după ce se vor termina lucrările va fi o clădire emblemă pentru acest oraş. Oricâte poze şi-ar face liberalii, munca mea, a noastră, nu ne-o poate lua nimeni”, a concluzionat deputatul Suciu.
Citiţi şi:
- Daniel Suciu: Adevăratul şef al PNL B-N este Robert Sighiartău, nu Ioan Turc
- Deputatul Daniel Suciu: Robert, chiar tu nu poți cere nimănui nimic despre pensiile speciale pentru că ai făcut fix nimic pentru a le elimina!
- Deputatul Daniel Suciu critică alocările bugetare partinice: De ce trebuie să fie pedepsiţi primarii şi să cadă la mijloc comunităţile?
- Deputat Daniel Suciu: Îi cer secretarului general al PNL să-şi respecte promisiunile. De ce nu puteţi?
- Robert Sighiartău, îl atacă pe liderul PSD BN: Radu Moldovan n-a reuşit să aducă niciun investitor în judeţ. A asfaltat nişte uliţe
Adaugă comentariu nou