Deputatul Diana Morar: Comisarul european din partea României nu îl decide PSD și nici Marcel Ciolacu!

Deputatul Diana Morar consideră că nominalizarea viitorului comisar european al României nu aparâine nici PSD, nici premierului Marcel Ciolacu. "Comisarul european din partea României nu îl decide PSD și nici Marcel Ciolacu!", a declarat parlamentarul liberal.
***
Deputatul Diana Morar a preluat mesajul transmis pe această temă de către liderul PNL, Nicolae Ciucă. aceste menționând că postul de comisar european este al României, iar nu al PSD și că ar trebui să fie promovat exclusiv interesul național.
"Pentru mine, maturitatea politică înseamnă dialog deschis și obiectiv pentru interesele României. Din păcate, PSD este adeptul unui joc care pare orientat mai mult către interesele proprii și pune dialogul - un pas absolut necesar pentru consens și decizie - pe ultimul plan. Nu este o bătălie a funcțiilor, este o discuție principială într-un guvern care ar trebui să urmărească exclusiv interesul României.
Din păcate, în acest moment, România este unul dintre statele care nu au făcut încă propunerea de comisar european. Așa cum îi spune și titulatura, comisarul european este al României – nu al PSD, care pare să înțeleagă tot mai puțin asta. Desemnarea unui comisar european nu este atributul unui singur om, fie el și prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în interesul României, în cadrul coaliției. Nu este un post de partid, ci este o poziție esențială pentru țară în următorii ani.
Până la ora la care scriu aceste rânduri, nu există un mandat din partea coaliției care să vizeze postul de comisar european care va reveni României. Nu mă refer doar la numele acestuia, ci și la portofoliul pe care România îl vizează.
Pentru o țară în care integrarea europeană este o poveste de succes care continuă, cred că ar trebui să luăm în calcul și postul de comisar european pentru Extindere. Avem o bogată experiență conferită de un traseu deloc ușor al aderării, pe care o putem oferi țărilor candidate, care negociază sau aspiră la statutul de membru UE.
Putem lua în calcul postul de comisar european pentru Agricultură. Acesta va contribui și la sprijinul atât de necesar de care au nevoie fermierii români, dar va cântări și la susținerea întregii regiuni. Având în vedere rolul esențial al României în asigurarea securității alimentare în Europa de Est, experiența noastră poate contribui la gestionarea provocărilor agricole la nivel european.
De aceea, fac un apel către partenerii de coaliție să lase deoparte interesul politic imediat și să discutăm serios despre nevoile României, nu ale PSD. Campania electorală va trece, interesul poporului român rămâne!", este

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5