Deputatul Doina Pană: Schimbarea prefecţilor, în prag de iarnă, este o mişcare riscantă

Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană consideră că schimbarea prefecţilor într-o serie de judeţe, demers care pare previzibil pentru perioada următoare, conform presei centrale, "este o mişacrea riscantă", asta în condiţiile în care iarna de abia de acum îşi face simţită prezenţa.

         Potrivit acesteia, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, are un rol foarte important în verificarea actelor adoptate de către consiliile locale, însă este şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

         „Prefectul manageriază, pe vremuri grele, inclusiv de iarnă, toate acţiunile de intervenţie. Este preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În prag de iarnă, pentru că nu a fost încă iarnă, este o mişcare riscantă să schimbi prefecţii”, a declarat deputatul Pană, într-o emisiune la România TV.

         Parlamentarul bistriţean a menţionat că procesul electoral nu poate fi influenţat de prefect, asta pentru că sunt judecători care girează buna desfăşurare a scrutinului, în cadrul Biroului Electoral, dar şi care le validează ulterior. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5