Politizarea prefecţilor pe cale de a fi pusă în practică
Executivul este pe punctul de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care politizarea prefecţilor, subprefecţilor şi directorilor deconcentratelor să fie consfinţită, prin limitarea mandatului lor la patru ani. Noul act normativ ar putea fi aprobat de Executiv, săptămâna viitoare, susţin surse parlamentare.
În prezent, prefecţii au statutul de înalţi funcţionari publici şi ei nu pot fi schimbaţi politic. În practică, odată cu schimbarea puterii, vechilor ocupanţi li se aplică principiul mobilităţii, fiind retrogradaţi în posturi de inspectori guvernamentali. Necesitatea repolitizării acestor funcţii a fost pledată la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul Agriculturii Ilie Sârbu. „Nu cred eu că mai suntem credibili atunci când venim să motivăm schimbarea unor prefecţi, a unor directori generali de direcţii, de ministere, de deconcentrate că nu şi-ar fi făcut sută la sută treaba sau alte motivaţii. Dar sunt oameni care, datorită faptului că s-au implicat şi în politică, o dată la patru ani, ei trebuie să lase locul celor care, la fel, vin din politică" declara Sârbu pentru Antena3.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, nominalizat pentru funcţia de prefect este democrat-liberalul Cristian Florian, a cărui numire mai întârzie, cel puţin o săptămână, aşa cum declara şi liderul judeţean PD-L Ioan Oltean. S-ar putea ca numirea lui Cristian Florian în funcţia de prefect să fie direct afectată de noul act normativ care ar putea să fie aprobat de Executiv.
Citiţi şi:
- Deputatul Doina Pană: Schimbarea prefecţilor, în prag de iarnă, este o mişcare riscantă
- Descentralizare, cu mai puţini consilieri
- Prefectul Ovidiu Frenț, despre necesitea unor modificări legislative, la întâlnirea prefecților din România
- Stelian Dolha: Guvernul Ponta îl face pe prefect un fel de prim-secretar
- Liviu Dragnea:,,România este unicul caz din lume, în care unui prefect i se adaugă puteri judecătoreşti”
Adaugă comentariu nou