Deputatul Dolha către preşedintele CJ: Asumaţi-vă şi pe Vitalia şi pe Supercom!

Deputatul PNL, Stelian Dolha a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, situaţia colectării deşeurilor şi a tarifului pentru salubrizare, care s-a triplat în ultimii doi ani. „Locuitorii de la oraşe au un preţ de trei ori mai mare faţă de locuitorii din satele noastre. S-a făcut undeva o analiză, un studiu să vedem de ce? Oamenii ăştia adună mai multe gunoaie, au trei europubele şi alţii una. Pe baza cărei analize, mai ales că vorbim de acelaşi colector”, a spus deputatul Dolha.

Parlamentarul PNL a reclamat faptul că a fost făcută o negociere proastă, iar toate consiliile locale au avut termen 24 de ore să valideze această negociere, în caz contrar arătându-li-se „pisica”, în fapt banii ce ar trebui daţi UE pentru ieşirea din ADI Deşeuri.

         „Îl mai aud pe preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, că spune aşa: ce negociere proastă au făcut, echipa asta. El nu ştie. La firul scurt, la capătul celălalt era el. Să nu spuneţi că se face ceva în judeţ fără ca Radu Moldovan să nu ştie. Ba, a ştiut tot. Eu îi transmit doar un singur mesaj: să nu ne creadă pe toţi proşti, ăştia 300.000 locuitori din judeţul ăsta, şi să-şi asume asta pentru că-i responsabil cap-coadă de tot ce s-a întâmplat. (...) Nu e vorba de politizare, dar Vitalia nu a fost firma mea de casă, a fost al lui Ghiţă, membru marcant PSD. Ăştia de astăzi au un acţionar unic, un senator PSD. Cu alte cuvinte, despre ce vorbim? Oameni de casă ai PSD. Aşa că asumaţi-vă, domnule preşedinte, şi alea de atunci cu Vitalia şi asta de azi cu Supercom”, a concluzionat deputatul Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5