Deputatul Dolha, cu aluzie la Robert Sighiartău şi Doris Moldovan: Lumea nu o să ne aleagă că suntem manechine şi adunăm lăzi cu zestre
Fostul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a nominalizat persoanele care deschid listele PNL pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
„Oameni pe care şi-i doreşte preşedintele din umbră. Primele două nume ar fi Robert Sighiartău şi Doris Moldovan, la Camera Deputaţilor, şi la Senat, Nelu Turc puţin incert, pentru că s-ar putea să nu-l agreeze nici pe el până la urmă, dar astăzi e cuminte”, a explicat Stelian Dolha.
Acesta a menţionat că, cu această formulă la parlamentare, electoratul va fi greu de convins. „Astăzi, pe această formulă, e foarte greu să mă implic în campania electorală a PNL: Am nevoie de nişte oameni care nu spun că trebuie să fie Dolha, dar am nevoie de nişte oameni care să reprezinte PNL cu adevărat, oameni care s-au implicat în PNL, iar sondajul să-mi arate că ăştia sunt cei mai buni. Dacă lucrurile astea se respectă, sunt în campanie cu PNL. Dacă criteriile astea se respectă. Pe criteriile de integritate singurul care pică e domnul Oltean. (...) E prea puţin doar criterii de integritate, nu vorbim de competenţă, de aderenţă la valorile liberale, de notorietate şi putere electorală. Cu 2% îl pui pe liste la PNL, când dincolo lista la Camera Deputaţilor o deschide Doina Pană. O compari pe Doina Pană, Doamne iartă-mă, e altceva. Trebuie să-i dai ceva pe măsură. Oamenii nu o să ne aleagă pentru că suntem manechine sau că adunăm lăzi de zestre. Dacă suntem sau nu suntem alternativă la PSD. Suntem alternativă? Dacă nu ne văd o alternativă putem umbla cu toate lăzile, că degeaba umblăm...”, a concluzionat Dolha.
Citiţi şi:
- Şapte liberali, către conducerea PNL BN: Competiţia pentru parlamentare nu e concurs de manechine
- Stelian Dolha: Radu Moldovan se crede providenţial, de neînlocuit
- Stelian Dolha cere candidaţilor Opoziţiei să-i fie alături: Sunt cel mai bine plasat
- Stelian Dolha: Să fie un singur candidat, să aibă un scor de 97%, înseamnă că nu ar fi PNL. În PNL trebuie să existe competiţie
- Stelian Dolha îi cere primarului Creţu să se delimiteze de Liviu Dragnea
Adaugă comentariu nou