Deputatul Ioan Aurel Rus se aşteaptă la amplificarea protestelor sindicale

Oarecum surprins de măsurile radicale luate de premierul Călin Popescu Tăriceanu în privinţa fostului ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, liderul Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Aurel Rus, crede că demisia a venit pe fondul nerespectării disciplinei de partid impusă de liberali asupra abordării majorării salariilor cadrelor didactice cu 50%. Deşi între Adomniţei şi sindicatele din învăţământ au existat multiple divergenţe, primul a aplaudat hotărârea parlamentarilor legată de creşterea salarială pentru profesori, ignorând politica prudentă promovată de Guvern. „Cu siguranţă, nu era atât de important că ministrul utilizase un elicopter poliţienesc spre a ajunge mai repede la propria nuntă, chiar dacă mass-media făcuse mare caz. Acum, înainte de alegeri şi de campania electorală, Tăriceanu vrea să îşi conducă formaţiunea cu o mână forte şi este extrem de precaut. Prim-ministrul nu înţelege că actuala degringoladă economică a României se datorează Executivului coordonat de dânsul şi nici nu vrea să priceapă că dascălii au nevoie de bani, la fel ca şi celelalte categorii de salariaţi. Teoria cu <>, este pentru a-şi ascunde inabilităţile manageriale pe fondul unei crize generalizate. Moneda naţională nu o ia la vale pentru că unii primesc ce li se cuvine, ci pentru că nu s-a intervenit optim în timp util, iar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, s-a relaxat prea repede”, spune oficialul PRM. În acelaşi context, demnitarul bistriţean se aşeteaptă ca sindicatele să îşi intensifice acţiunile de protest, sfătuind totodată clasa politică să nu transforme mişcarea sindicală în argumente de campanie electorală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5