Deputatul PNL Ioan Ţintean spune NU, impozitului pe clădiri majorat cu 300%

Anul trecut, la începutul lunii iulie, Guvernul a decis ca persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65%, 150% şi 300%, în funcţie de numărul caselor deţinute.

Astfel, impozitul a fost majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu.

Decizia de majorare a impozitelor pe proprietate a fost luată printr-o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal care nu mai face referire la achitarea vreunei taxe de solidaritate, cum era prevăzut în proiectul iniţial.

Liderul organizaţiei judeţene PNL B-N, Ioan Ţintean, membru în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va încerca, alături de colegii din Comisie, să modifice acest capitol care prevede majorarea impozitului pe clădiri cu 300% .

,,În această săptămână, m-am implicat privind atacarea neinspiratei Ordonanţe de Urgenţă din 3 iulie 2010, prin care impozitarea locuinţelor, proprietate personală s-ar face 300% pentru persoanele care deţin două sau mai multe locuinţe.

Eu am susţinut prin toată puterea mea şi mă voi opune prin tot ceea ce pot să fac pentru a-i face să înţeleagă că în România nu trebuie pusă pedeapsă pe cei care deţin proprietăţi legale. Cei care au dobândit proprietăţile, ilegal, să răspundă în faţa legii, asta e opţiunea mea ca parlamentar, dar cei care deţin proprietăţi, legal, nu trebuie descurajaţi”, a spus Ioan Ţintean.

Deputatul PNL a mai spus că prin această ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul Boc se ,,omoară” afacerile din domeniul imobiliar.

,,Această impozitare fără căpătâi, 300%, înseamnă aruncarea la groapa de gunoi a acestei forme de activităţi economice în România.

Omorâm pe de o parte afacerile din mediul imobiliar şi asta înseamnă lipsă locuri de muncă sau reducerea locurilor de muncă, pentru că dacă s-a mai mişcat ceva în România, în ultimul timp, s-au mişcat afacerile din domeniul imobiliar, construcţii de locuinţe ş.a.m.d.

Eu cred că dacă deţii mai multe locuinţe, legal, şi ai avut inspiraţia să faci şi afaceri în acest domeniu,poţi fii şi un cetăţean onest care să plăteşti impozit de 5 ori mai mult, de 10 ori mai mult, şi poţi plăti impozit care merge tot la bugetul de stat, dar nu sunt de acord să pedepsim cetăţenii din România care deţin mai multe locaţii sau spaţii de locuit”, a explicat liderul liberal.

Grupul deputaţilor PNL, al deputaţilor PSD şi alţi doi deputaţi PDL din Comisia de buget-finanţe cer revenirea la formele vechi de impozitare. Dacă o persoană fizică avea în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, impozitul pe clădiri era majorat cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 50% pentru cea de-a doua clădire, cu 75% pentru cea de-a treia clădire şi cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

,,Vom retrimite la Guvern această O.G, le cerem să facă un calcul să vedem care ar fi impactul pe sumele pe care nu le-ar mai însuma Guvernul, dacă s-ar reveni la impozitele vechi. Din punctul meu de vedere, impactul nu va fi în defavoarea bugetului, pentru că s-a dovedit că orice taxă sau buget mare nu se încasează.

Acest capitol din Codul Fiscal trebuie modificat, şi el va intra în plen”, a concluzionat deputatul PNL Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5