Deserturi duse la superlativ cu Art Dessert
Dulciurile pot provoca dependență. O știm cu toții, însă nu ne putem abține de la această plăcere vinovată de a degusta deserturi rafinate, îndrăgite încă din perioada copilăriei. Un loc în care gusturile copilăriei prind din nou viață, iar deserturile perioadei curente sunt transpuse într-un mod cu totul inedit, este cofetăria Art Dessert din București.
Un loc în care orice gusturi, oricât de exigente, pot fi mulțumite, cofetăria condusă de Irina Apostol reușește să transforme - exact așa cum arată și numele Art Dessert - orice prăjitură într-o operă de artă.
Pasiunea și dedicarea cofetarului își spun în acest caz cuvântul. Rezultatul actual - Art Dessert by Irina Apostol - are în spate peste 15 ani de experiență. Irina Apostol și-a urmat pasiunea pentru dulciurile tradiționale, dezvoltându-și măiestria în prepararea acestora. Dovada reușitei sunt distincțiile și diplomele primite la concursuri de specialitate.
Art Dessert - locul unde poți mânca cele mai bune prăjituri din București
Pasiunea pentru cele mai fine deserturi a dus la perfecționarea constantă a cofetarilor Art Dessert. Rezultatele sunt pe măsură - cei din București au ocazia de a se delecta cu toate specialitățile gustoase și prezentate într-o manieră deosebit de atractivă. Pentru toți ceilalți, produsele sunt disponibile doar vizual, în cadrul site-ului oficial www.artdessert.ro.
Ce poate să ofere cofetăria Art Dessert? Indiferent dacă este vorba sau nu despre o ocazie specială, desertul este bine primit de fiecare dată. A-ți delecta papilele gustative cu cele mai fine specialități și prăjituri este ceva de care vei avea parte de fiecare dată când deguști din specialitățile Art Dessert.
Diversitatea produselor pe care le oferă această cofetărie din București este depășită doar de frumusețea decorurilor și de eleganța cu care sunt ornate. Art Dessert pune la dispoziția pofticioșilor diverse modele de torturi, dar și prăjituri de casă, bomboane, plăcinte, cozonaci, biscuiți, acadele și multe alte specialități ce încântă de fiecare dată.
Din grija de a obține cele mai gustoase deserturi, cofetăria deține laborator propriu și folosește doar ingrediente naturale, în procese de preparare conforme cu standardele europene. În completare la acestea vin dedicarea și pasiunea de a încânta pe oricine - adult sau copil - cu un desert delicios și aspectuos.
Alege un desert personalizat de la Art Dessert
Deliciile dulci realizate cu măiestrie de echipa Art Dessert încântă de fiecare dată. În niciun caz nu este însă vorba doar despre cele realizate în mod „standard” - cu greu ar putea fi catalogate drept „standard” minunile gustoase și aspectuoase realizate aici.
Orice eveniment, indiferent de anvergură, importanță sau număr de invitați, poate beneficia de un desert delicios, transpus sub forma unui tort, a unui Candy Bar sau ca o expoziție a prăjiturilor și produselor de patiserie ce încântă simțurile.
Posibilitatea de a personaliza orice deliciu dulce este oferită la Art Dessert fiecărui client. Astfel, dacă luăm ca exemplu torturile, acestea pot fi realizate cu măiestrie, în totală conformitate cu preferințele și specificațiile clientului. Indiferent dacă se caută un tort pentru nuntă, unul pentru o petrecere aniversară, pentru botez sau pentru un eveniment corporate, personalizarea acestuia este posibilă și chiar indicată, pentru un impact deosebit asupra tuturor celor ce îl vor degusta.
Dacă tortul la un eveniment nu mai constituie o surpriză atât de mare, Art Dessert oferă numeroase alte modalități prin care oricine își poate surprinde invitații. Chiar dacă și tortul este impresionant de fiecare dată, o surpriză și mai mare poate fi un Candybar.
O masă plină de bunătăți dulci, foarte atractivă din punct de vedere vizual, va reuși să completeze imaginea oricărei petreceri. De fiecare dată personalizate, cu prăjituri și dulciuri ce pot fi selectate de doritori, Candybar-urile sunt un „must-have” la orice eveniment festiv.
Am ales Art Dessert! Cum îi contactez?
Dacă vrei ca petrecerea, evenimentul sau aniversarea la care participi să aibă cele mai fine, delicioase și aspectuoase deserturi, apelează la profesioniștii cofetari de la Art Dessert. Pentru a-i contacta, ai la dispoziție pagina web www.artdessert.ro, adresa de e-mail [email protected] sau numerele de telefon afișate pe site.
Într-un caz mai fericit, dacă ești din București, ai ocazia să și deguști specialitățile dulci înainte de a le comanda pentru evenimentul tău, la punctul de lucru situat pe Șoseaua București - Târgoviște nr. 22B.
Citiţi şi:
- Comanda glazura oglinda de la Anyta Cooking si incanta-i pe cei dragi cu prajituri delicioase!
- Fascinanta lume a prajiturilor in Bucuresti – Cofe Tic Tac
- 5 deserturi cu rom cu care să îți surprinzi prietenii
- Nou, Patiseria Mon Jardin! Narcisa Stoian aduce un alt nivel în cofetăriile năsăudene
- Cum sa amenajezi un laborator de cofetarie? Sfaturi utile
Comentarii
Deserturi parca devin si mai bune cand arata ca o opera de arta :)
Adaugă comentariu nou