Dezvoltarea infrastructurii merge ca pe roate la Zagra
Primarul Comunei Zagra, Dumitru Buşcoiu, este mulţumit de primele şase luni ale acestui an. Primul proiect care merită a fi menţionat este în valoare de 1.500.000 de euro şi a constat în asfaltarea a aproximativ doi kilometri de drum şi străzi neasfaltate între Mireş şi Perişor. Iniţial drumul a fost făcut pe fonduri europene dar această porţiune nu a intrat în proiectul iniţia,l astfel că a fost nevoie ca administraţia locală să acceseze fonduri guvernamentale pentru a complecta lucrarea iniţială. De asemenea, în cursul săptămânii trecute a avut loc recepţia finală a lucrării care a fost executată înainte de termen de societatea bistriţeană Frasinul.
În acelaşi timp au fost finalizate lucrările de renovare şi consolidare a şcolii din Poienile Zagrei. Lucrarea de amploare a fost începută anul trecut şi a fost finanţată din bugetul local al comunei. Investiţia s-a ridicat la 13 milioane de lei. Un alt proiect de această dată european este asfaltarea unui drum între Zagra şi Aluniş. Proiectul se afla în faza de licitaţie şi, dacă nu vor exista contestaţii, lucrările vor demara în maximum o lună. Valoarea totală este de un million de euro şi în această sumă este cuprinsă modernizarea şi asfaltarea a nouă kilometri de drum. Proiectul este realizat şi aprobat pe Măsura 7.2, din cadrul PNDR 2014-2020..
În dată de 13 iulie va avea loc vizita în teren în vederea aprobării finanţării unui proiect pentru un drum forestier pe o lungime de 4,5 km şi amenejarea a încă un kilometru de drum forestier. Valoarea proiectului este aproximativ un million de euro.
În această perioadă au fost făcute două proiecte pentru apă şi canalizare pentru satele Poienile Zagrei, Suplai şi Zagra. Studiile de fezabilitate au fost deja depuse urmând să intre în finanţare. De asemenea, se aşteaptă şi finalizarea implementării Masterplanului judeţean de apă şi canalizare pentru că întreaga comună să beneficieze de apă şi canalizare. Latura educaţionala este în atenţia primarului Dumitru Buşcoiu care mai are depus un proiect care vizează modernizarea şcolii generale din localitate.
În loc de concluzie... Primarul zăgrean declară că pentru a reuşi în administraţie şi pentru a putea dezvolta comunitatea din care faci parte este nevoie de multă muncă, de determinare dar şi de investiţii majore în proiecte europene şi guvernamentale care până la urmă, dacă sunt bine întocmite, îşi găsesc finanţare.
Citiţi şi:
- Dumitru Buşcoiu: Chiar dacă nu am primit niciun ban de la buget, vom continua dezvoltarea comunei Zagra
- Pe asfalt până la poalele Ţibleşului. Drumul dintre Zagra şi Suplai, recepţionat
- Dumitru Buşcoiu: Anul 2017 a reprezentat un pas înainte pentru comuna Zagra
- O certitudine, comuna Zagra – excelent traseu turistic
- Astăzi primarul DUMITRU BUŞCOIU din comuna Zagra
Adaugă comentariu nou