La noi

Dialog de 15% cu o pensionară

- Până acum reuşeam să iau de două ori pe lună câteva pulpiţe de pui.

- Ei, şi?! Din motive patriotice, de acum încolo vei lua gheare de pui.

- Ştii că sunt fumătoare. Ce mă fac?

- Ai două posibilităţi. Una: devii fumătoare pasivă, prin urmare, intri mereu în bodegi, stai, inspiri aerul poluat cu nicotină şi apoi ieşi. Nu mai zic de faptul că guvernul şi Cotroceniul nu are cum să te treacă la taxe. Altă soluţie: usuci iarbă, frunze şi faci ţigări, precum străbunii noştri.

- Da, dar asta presupune hârtie. Dacă tot veni vorba, o să-mi pot permite hârtie igienică?

- Nu cred că trebuie să te stresezi pe chestia asta. Uite, ai câteva rafturi de cărţi. Rupi file din ele. Ba Shakespeare, ba Tolstoi, ba Hemingvay, ba Sadoveanu. Ce nume mai ai prin poliţe? Uite, când ai pântecăraie, rupi file din cele două volume ale faimoşilor lingăi ceauşişti.

- Îmi voi putea plăti facturile?

- Soluţii se găsesc. De pildă, nu deschizi televizorul decât la ştiri, ca să afli cum îţi explică Băsescu că trăieşti bine. Apa? Te speli în lighean şi păstrezi apa pentru următoarea spălare, care nu trebuie să fie zilnică, poate fi şi odată pe lună. Nu mai zic că, trăitoare pe malul Someşului, pe vreme bună, te poţi îmbăia în râu. Doar că trebuie să fii atentă să nu te vadă fiscul, că te pune la impozit. Apoi, eşti la vârsta când te poţi culca odată cu găinile, deci, nu ai nevoie de prea mult curent electric. Nu mai zic de faptul că frigiderul îl scoţi din priză, fiindcă nu ai ce adăposti în el. Aragazul poate fi utilizat la minimum, dacă vei trece la regim de crudităţi: păpădie, lobodă şi alte verdeţuri de pe marginea drunului. Plus că vei da curs nostalgiei tale de stat la coadă: stat la coadă la containere şi pubele.

- Crezi că va mai fi cineva care să arunce ceva la gunoi?

- Cum să nu! Sunt portocalii care, la ideea de 25% şi 15% au scandat în faţa Marelui Cârmaci ”Da,! Să trăiţi!”

- Ce fac cu telefonul?

- Simplu: aştepţi să fii apelată.

- O prietenă de-a mea, încă din copilărie, ieri a fost dusă urgent la spital, la Cluj. A fost întinsă pe un pat fără pernă. Nu avem perne, i s-a răspuns. Prin urmare, dacă îndrăzneşti să fii spitalizată în ţară şi nu la Viena, ia-ţi de acasă şi o pernă. Aşadar, stimată doamnă, abia acum vei constata că ai posibilitatea de a înţelege ce înseamnă să pui bani albi pentru zile negre.

- Dumnezeule, pentru câte zile negre?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5