Din Visuia, despre unire în cugete și în simțiri!
Ziua Unirii Principatelor Române este, în cugetul românului o zi luminoasă, o zi a bucuriei, o zi a redescoperirii virtuților care definesc Neamul Românesc! Dincolo de pompa artificială cu care majoritatea televiziunilor de știri s-au împănat întru întâmpinarea evenimentului, țara profundă, țara oamenilor simpli, s-au bucurat creștinește, cu o bucurie adevărată izvorâtă din respect pentru înaintași, pentru artizanii Unirii și mai ales izvorâtă din Speranță, din sfânta Speranță în mai bine, în recuperarea unei demnități pierdute parcă în aceste vremuri fără busolă...O asemenea bucurie am trăit duminică 26 ianuarie la Sfânta Liturghie în biserica din Visuia, îmbrăcată în haină nouă prin strădania vrednicului de laudă preot al satului, părintele Călin Pop, tânărul și dedicatul păstor al obștii binecredincioase! Sfânta Liturghie a fost o încântare a sufletului, încununată fiind cu un cuvânt de învățătură care ne-a mers la inimi! După sfânta liturghie copii, școlarii din Visuia, coordonați de profesoara Claudia Beldean, ne-au cântat în fața Sfântului Altar cântece din Zestrea Neamului, așa cum stă bine bunilor credincioși, melodii care ne-au luminat sufletele înlăcrimându-le cu lacrima curată a bucuriei. Pricesnele Corneliei Ardelean Archiudean au răsunat spre bucuria credincioșilor, într-o biserică în care îți pare că Bunul Dumnezeu a lăsat din plin Harul Său mântuitor....După ce Cornelia și părintele Călin au cântat împreună câteva melodii, bunii credincioși prezenți au încins o horă a unirii în fața bisericii ortodoxe străbune, înconjurând, parcă într-o rugă față de Bunul Dumnezeu, un steag tricolor uriaș străjuit și purtat pe brațe de copii satului și de însuși primarul comunei Micești, domnul Dumitru Bendean! Momente sincere, înălțătoare, ziditoare în suflete și în inimi! A fost ZIUA UNIRII LA VISUIA o zi în care Păstorul, Bunul Păstor al comunității locale, părintele Călin Pop a dat Cezarului ce este al Cezarului și Bunului Dumnezeu ceea ce este al Bunului Dumnezeu.
Cronicar col.rt. Florentin Archiudean
Citiţi şi:
- Flori din partea părintelui Călin Pop pentru credincioasele din Parohia Visuia
- Preoteasa Andra Lorena Pop, din Visuia, 9.50 la examenul de titularizare
- Bunica lui Mircea Bravo, în tabăra de la Visuia organizată de părintele Călin Pop
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioşilor din Visuia. Parohul Călin Pop şi fostul paroh Grigore Mureşan, hirotesiţi întru sachelar
- Mitropolitul Andrei a sfințit capela din Visuia. Preotul Călin Pop, hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, primarul Ioan Becan, distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”
Adaugă comentariu nou