Dina Suciu este noul director adjunct al Finanţelor Publice

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud are de azi un nou director adjunct, după ce Cristian Parasca a fost demis, odată cu valul de înlocuiri care a survenit la plecarea social-democraţilor de la guvernare. Noul adjunct este Dina Suciu, membru PDL, care a obţinut postul în urma concursului la care a participat zilele trecute.

Dina Suciu a participat şi la examenul organizat pentru funcţia de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), însă nu a întrunit punctajul necesar. De aceasta dată, norocul a fost de partea ei, deoarece la examenul pentru funcţia de director adjunct al Finanţelor Publice, Dina Suciu a obţinut punctajul maxim.

Dina Suciu este de două ori norocoasă. Făcea parte din grupul celor 14 persoane care s-au deplasat la Bucureşti pentru a da examen pentru un post de conducere în instituţiile deconcentrate. Iniţial, trebuia să fie şi ea, unul dintre pasagerii microbuzului condus de Ciprian Ilieş, dar la întoarcere a dorit să mai rămână în capitală, şi a ales să călătorească cu trenul, lucru ce i-a salvat practic, viata.

Dina Suciu a fost preşedintele Cooperativei de Credit Antic Bistriţa. Aceasta şi-a pierdut funcţia de preşedinte al cooperativei, în urma unui scandal legat de vânzarea unui imobil aparţinând Cooperativei către firma condusă de soţul acestuia. În urma acestei vânzări, s-a ales cu un dosar penal, care a fost soluţionat la finele anului 2007. Dina Suciu a fost amendată administrativ cu 1.000 de lei şi obligată să plătească părţii civile Cooperativa de Credit Antic Bistriţa suma de 1.200 de lei şi statului suma de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. După ce a părăsit Cooperativa de Credit Antic, Dina Suciu a fost angajată la Primăria municipiului Bistriţa, pe funcţia de şef contabil în cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public, funcţie din care a demisionat anul trecut în decembrie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5