DINCOLO DE CERCUL POLAR. UN TÂNĂR NORVEGIAN ŞI FETIŢA LUI, BOTEZAŢI DE PREASFINȚITUL MACARIE
EPISCOPUL MACARIE ÎN VIZITĂ PASTORALĂ, DINCOLO DE CERCUL POLAR
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord efectuează o vizită pastoral-misionară în comunitățile euharistice de dincolo de Cercul Polar, în Regatul Norvegiei, întărindu-i sufletește pe cei care trăiesc și muncesc în condiții climaterice aspre, printre ghețari și nopți polare.
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit, împreună cu Preotul Cristian-Marius Alexe, Sfânta Liturghie în Parohia românească din Tromsø, ocrotită de Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare și de Sfinții Mucenici de la Roma: Marius cu soția sa Marta, fiii Audifaciu și Avacum și Lucia Fecioara. Aici se cinstesc Icoanele Maicii Domnului "Păstorița" de la Tromsø și "Alăptătoarea" de la Țibleș.
La slujbă au participat credincioși ortodocși români și de alte naționalități stabiliți în nordul Norvegiei, veniți de la mari distanțe.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre puterea credinței de a încălzi inimile oamenilor, subliniind că Biserica rămâne „acasă” pentru compatrioți oriunde s-ar afla, fie sub cerul blând al țării, fie sub luminile Nordului arctic.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de Te-Deum, urmată de Parastas, cu prilejul împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române – Moldova și Țara Românească (24 ianuarie 1859). Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a evocat importanța istorică și spirituală a acestui moment fundamental pentru poporul român, arătând că această lucrare a unității nu aparține doar trecutului, ci continuă și astăzi, aici, în diaspora scandinavă, unde românii, uniți în jurul Bisericii, păstrează limba, credința și dragostea de neam.
Vizita Preasfințitului Părinte Episcop Macarie dincolo de Cercul Polar, continuă printre ghețari și zăpezi, sub cerul nordului îndepărtat. Mâine, duminică, 25 ianuarie 2026, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie și Taina Botezului în Biserica Misiunii ocrotită de Sfinții Arhieroschimonahi Leontie de la Rădăuți, Iacob Putneanul și Pahomie de la Gledinul Bistriței, din Insula norvegiană Skjervøy.
...
PREASFINȚITUL MACARIE A BOTEZAT ASTĂZI UN TÂNĂR NORVEGIAN, ÎN INSULA SKJERVØY, DINCOLO DE CERCUL POLAR
Vizita Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord dincolo de Cercul Polar continuă printre ghețari și zăpezi, sub Aurora Boreală.
Duminică, 25 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu Preotul Cristian-Marius Alexe, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Misiunii din Insula Skjervøy, lăcaș de cult ocrotit de Sfinții Arhieroschimonahi Leontie de la Rădăuți, Iacob Putneanul și Pahomie de la Gledinul Bistriței.
În atmosfera geroasă a nordului îndepărtat, credincioșii români și norvegieni au participat cu evlavie la sinaxa euharistică, trăind bucuria comuniunii.
Tot în această zi binecuvântată, ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru tânărul norvegian Hakon Edvin, în vârstă de 22 de ani, precum și pentru fiica sa, Aurora, în vârstă de 3 luni. De asemenea, Preasfințitul Macarie a oficiat Taina Sfintei Cununii, binecuvântând familia tânără, prin unirea lui Hakon Edvin cu soția sa, Cristina, de origine ucraineană.
La finalul slujbei, ierarhul a oferit daruri copiilor, ca semn al grijii și dragostei părintești, precum și adulților, întărindu-i sufletește pe toți cei prezenți. După amiază, s-a săvârșit și Taina Sfântului Maslu la Skjervøy.
Citiţi şi:
- Felicitări! Episcopul bistriţean Macarie a dus Lumina Învierii la Cercul Polar
- Imagini spectaculoase! Episcopul bistriţean Macarie a dus Lumina Învierii dincolo de Cercul Polar
- Episcopul bistriţean Macarie, în Groenlanda: Să-i cercetăm cu dragoste pe frații noștri, să mergem până la capătul lumii!
- Preasfințitul Macarie, mărturiile unui episcop pelerin
- PS Macarie a binecuvântat apele Mării Baltice de Bobotează























Adaugă comentariu nou