Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud s-a autosesizat în cazul incidentului petrecut într-o unitate de învățământ

Comunicat de presă

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud s-a autosesizat în urma incidentului grav petrecut astăzi, 19 octombrie 2026, într-o unitate de învățământ din județ, în care un elev ar fi înjunghiat un cadru didactic și un coleg.
În vederea identificării persoanelor implicate în acest incident, instituția noastră a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru a putea interveni, în conformitate cu legislația în vigoare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud va asigura, prin specialiștii săi, servicii de evaluare psihosocială și de consiliere psihologică atât pentru victime, cât și pentru elevul implicat în agresiune. Intervenția urmărește identificarea nevoilor emoționale și psihosociale ale tuturor celor implicați, facilitarea accesului la servicii specializate și acordarea susținerii necesare pentru gestionarea consecințelor acestui eveniment.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud Bistrița-Năsăud tratează cu maximă responsabilitate astfel de situații și va întreprinde toate demersurile care intră în competența instituției, cu respectarea interesului superior al copilului, a confidențialității și a drepturilor tuturor persoanelor implicate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5