Doar 19 absolvenţi romi au solicitat admiterea pe locurile rezervate în liceele din judeţ

Doar 19 absolvenţi ai clasei a VIII-a, de etnie romă, din şcolile de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud au optat pentru locurile rezervate în licee. Pentru acest an, elevii romi au avut la dispoziţie 226 locuri, dintre care 174 în licee şi 52 în şcoli profesionale, astfel că nu mai puţin de 207 locuri vor rămâne libere şi se vor repartiza pentru etapele speciale.

         Şedinţa publică a fost condusă de inspectorul pentru minorităţi, Balazs Denes, fiind girată de inspectorul şcolar general adjunct Zoltan Deak. După prezentarea metodologiei, respectiv în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, s-a purces la repartizarea elevilor, fiecare dintre ei prezentându-şi opţiunea.

         Cea mai mare medie de admitere – 7,98 – i-a aparţinut lui Ionuţ Lăcătuş care vrea să urmeze profilul economic de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”. Loredana Negruşa a avut cea de-a doua medie de admitere din rândul absolvenţilor de etnie romă, respectiv 7,88, însă opţiunea aleasă de aceasta – profilul pedagogic la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”  - implica susţinerea probelor de aptitudini înainte de această dată. Finalmente, eleva a optat pentru profilul de filologie de la C.N. „A. Mureşanu”. A treia media a avut-o Denisa Saicu, şi anume 7,56, aceasta urmând să îşi continuie studiile la profilul economic al Colegiului Tehnic Infoel.

         Pentru că nu s-a prezentat la examenul de evaluare naţională, un singur elev nu a putut opta pentru clasa de liceu, acesta având posibilitatea de a merge doar la o şcoală profesională.

         Prezent la această şedinţă publică, preşedintele Partidei Romilor, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, i-a felicitat pe elevi şi pe părinţi pentru faptul că doresc să-şi continuie studiile. „Să investiţi în copiii dumneavoastră. Repet, investiţia cea mai bună este în copii”, le-a spus Neia Lăcătuş.

         Dosarele elevilor vor fi transmise către unităţile şcolare pentru care au optat. La aceleaşi unităţi şcolare, elevii şi părinţii vor putea obţine informaţii despre posibilitatea obţinerii unor bruse, fie că vorbim de burse sociale, burse de merit etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5