La ora 23.00, potrivit BEC

Doar 35,56% dintre bistriţeni şi-au exprimat opţiunea la referendum

Prezenţa la vot în Bistriţa-Năsăud, la ora 23.00, a fost de 35,56%, poziţionând judeţul spre coada clasamentului, sub media înregistrată la noi fiind alte öapte judeţe, precum Harghita, Covasna, Satu Mare, Mures, Arad, Cluj şi Timiş. La nivel naţional, şi-au exprimat opţiunea prin vot, în cadrul referendumului naţional, 45,92% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Cele mai bune prezente la vot s-au inregistrat in Olt, Mehedinti şi Teleorman, unde participarea a trecut de 70 procente.
În judeţul nostru, prezenţa la vot în mediul urban este de 34,33%, în timp ce alegătorii din comunele bistriţene s-au prezentat la vot în pondere de 36,37%.
Potrivit judecătorului Alexandru Petrişor, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Bistriţa-Năsăud, pe parcursul referendumului nu s-au înregistrat incidente. De la ora 23.30, la Sala Polivalentă, rând pe rând au sosit preşedinţii secţiilor de votare, alături de pază, pentru a preda procesele-verbale cu rezultatul votului.

Atmosfera s-a animat uşor după închiderea secţiilor, în faţa Palatului Administrativ, şi ulterior, la sediul Partidului Democrat Liberal, venind o serie de manifestanţi pentru a striga "Ceuşescu nu fi trist, şi Băsescu-i comunist!", dar şi alte lozinci anti-Băsecu şi PDL.
Jandarmii au apărut rapid pentru a preveni incidentele, mai ales că oamenii erau înfierbântaţi de ambele tabere.

Comentarii

29/07/12 19:14
vizitator,

iliescu voteaza deoarece i s-a taiat pensia,..bla,bla,bla

http://baricada.wordpress.com/2012/07/29/nea-nelu-pune-stampila-pe-da/

30/07/12 03:29
Vizitator,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5