Doi poliţişti din Urmeniş, înţepaţi cu un briceag de un scandalagiu
Joi, poliţiştii au fost sesizaţi de către numitul T.M., din localitatea Urmeniş, cu privire la faptul că un poliţist din localitate a fost înţepat cu un cuţit de către o persoană.
“În urma cercetărilor efectuate , s-a stabilit faptul că doi agenţi de poliţie, în vârstă de 25, respectiv 27 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Urmeniş s-au deplasat la un bar din localitate, pentru aplanarea unui scandal, sesizat prin serviciul unic de urgenţă 112 de către numitul D.A, în vârstă de 25 de ani, din Sângeorgiu de Câmpie, judeţul Mureş.
Ajunşi la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că tânărul de 25 de ani era plecat din bar, motiv pentru care i-au solicitat acestuia să revină la locul evenimentului în vederea lămuririi situaţiei. Acesta le-a relatat poliţiştilor că a fost lovit de două persoane aflate în bar, moment în care au început discuţii contradictorii între tânărul în vârstă de 25 de ani şi cei doi presupuşi agresori, motiv pentru care au fost invitaţi toţi trei la sediul postului de poliţie.
D.A., prin surprindere şi pe fondul consumului de alcool, a scos din buzunar un briceag, cu care l-a înţepat pe agentul de poliţie, în vârstă de 25 de ani, în exteriorul coapsei piciorului, iar în momentul în care colegul său, în vârstă de 27 de ani, a intervenit, l-a înţepat şi pe acesta superficial în zona umărului”, precizează subinspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Agresorul a fost imobilizat de către cei doi poliţişti şi condus la sediul postului de poliţie. Cei doi poliţişti nu au necesitat internarea şi nu le-a fost pusă viaţa în pericol.
Potrivit IPJ BN, faţă de D.A. a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
Citiţi şi:
- Ilvean arestat, după ce a agresat doi poliţişti
- A "spart" trei taxiuri, pentru un briceag şi 15 lei
- Doi tineri din Urmeniş, cercetaţi pentru furt! Amendaţi şi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie
- Tânăr prins de poliţie, după ce a furat dintr-o casă din Urmeşiş
- Poliţist reclamat entru agresiune şi tentativă de viol
Adaugă comentariu nou