Domnul Nelu Holbură - adevărată instituție (autoritate) de protecție socială

Cincisprezece familii au devenit cu ajutorul său proprietare de case de locuit

Domnul Nelu Holbură, ˮamericanul de la Strâmba“, cum îi zic localnicii din cochetul sătuc de pe valea de sub Heniu sau Mister John, cum îl numesc concitadinii din orașul Portland, statul Oregon - U.S.A., este unic, special, prin conduită și mai ales  prin ceea ce face, întreprinde, înfăptuiește, realizează.

De aproape o jumătate de veac construiește, edifică, înalță cu pricepere și pasiune locuințe. A îndrăgit și îndrăgește se pare atât de mult această îndeletnicire încât, deși se apropie de vârsta de pensionare, pe care o va împlini în aceste zile, nu se mai poate opri. Dacă până în urmă cu câțiva ani, a muncit pentru familie, din anul 2000 încoace, de când a revenit și își petrece majoritatea timpului pe meleagurile pe care a copilărit și unde și-a petrecut unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții, trudește, se sacrifică aproape necontenit pentru alții, ajutând familii aflate în nevoie.

Acțiunile sale sunt cu atât mai merituoase cu cât presupun nu numai multă osteneală și alergătură, dar și cheltuieli dintre cele mai importante, pe  care foarte puțini dintre cei cu posibilități sunt dispuși să le facă. Acestea au fost inițiate, după o consultare cu distinsa sa soție - doamna Fabiola - și cu cei apropiați, în care  a ajuns la o concluzie destul de rară și nu prea caracteristică perioadei capitalismului nostru sălbatic în care ne aflăm, și anume că: ˮ a realizat din punct de vedere material atât în țară cât și peste Ocean  cam tot ceea ce și-a dorit și că părăsește competiția, ce presupune agonisirea continuă de bunuri și valori și se dedică binelui semenilor !“.

Drept urmare a obținut girul pentru materializarea inițiativelor sale filantropice. De altfel, domnul Nelu provine dintr-o familie cu mai mulți copii - patru frați și o soră - în care de când a făcut ochi, a înțeles că pe lume există și alte ființe  a căror cerințe, dorințe, aspirații, năzuințe trebuie respectate. Toleranța, respectul și iubirea aproapelui, solidaritatea familială și socială au devenit comandamente subînțelese, ce s-au situat încă de atunci în prim plan.

Cred că sunt și o moștenire de familie, devreme ce bunicul patern a crescut într-o familie din care au făcut parte.....18 frați și surori !. Putem intui dimensiunea problemelor dintr-o asemenea familie, gândindu-ne doar la faptul că zilnic trebuiau asigurate, pe lângă multe altele,....60 porții de mâncare !

În aceste condiții, nu ne surprinde faptul că datorită omeniei, bunătății și altruismului său, cincisprezece familii  de la: Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Strâmba și Domnești, județul Bistrița-Năsăud au devenit în ultimii ani proprietare de case de locuit. Printre familiile beneficiare se numără și o familie cu o fiică cu nevoi speciale  din județul Vâlcea, căreia în numai două săptămâni din acest an  i-a construit o casă.  

În selectarea beneficiarilor au prevalat cazurile sociale, familiile cu dificultăți majore, cu mulți copii, cu posibilități financiare și materiale limitate și a uzat și de unele criterii personale, ce i-au conferit garanția unor viitoare schimbări radicale favorabile în viața și activitatea acelor familii. În materializarea proiectelor,  a urmat în general o procedură standard, ce a inclus: asigurarea amplasamentelor, elaborarea proiectelor și documentațiilor de execuție, obținerea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, aprovizionarea cu materialele de construcții necesare și punerea în operă a acestora sub coordonarea și cu participarea sa nemijlocită.

Aceasta activitate a însumat mii de ore de muncă, uneori în arșiță sau ploaie, în ritm alert și  program prelungit de câte 10-12 ore/zi, de care numai dumnealui e în stare.  Întrucât numai o parte, respectiv jumătate dintre familiile beneficiare, au dispus de teren, a achiziționat pe cheltuiala sa și terenul necesar la prețul pieții, în unele cazuri fiind nevoit să facă demersuri pentru clarificarea situației juridice a acestuia, prin deschiderea unor acțiuni judecătorești în constatare, să suporte cheltuielile pentru efectuarea de expertize judiciare topografice,  administrarea de probe, etc. Satisfacția pe care o are după fiecare izbândă se pare că e prea mare ca asemenea piedici minore să-l facă să renunțe.

Drept urmare e mereu  calm, molcom precum orice ardelean, bine dispus, stare pe care o transmite și celor din jur,  nu se plânge de nimeni și de nimic.  În perioada ce s-a scurs din acest an, a alocat o mare parte din timpul său prețios de muncă și de resurse pentru rezolvarea situației locative a familiei Rus Ionuța  și Rus Toader, care are patru copii minori. Ionuța este fiică a Joseniului, ce provine dintr-o familie cu zece frați și surori în care multă vreme principala sursă de venit a constituit-o salariul de acar CFR al tatălui. ( L-am întâlnit într-o împrejurare nefericită, când  s-a plâns că a dat de necaz și că riscă să-și piardă locul de muncă. A

șa am aflat că, în timp ce era de serviciu în Stația CFR Bistrița, a adunat într-o pungă dintre șine câteva kg de grâu căzute la descărcare dintr-un vagon destinat fostei Baze de recepție, cu intenția de a-l folosi în hrana păsărilor. I s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de sustragere de produse agricole prevăzută de Decretul nr.306/1981. Norocul său a fost că, în final s-a decis că nu poate fi lăsată fără pită o familie compusă din 12 suflete !).

Pentru rezolvarea situației locative a acestei familii, domnul Nelu a cumpărat o grădină în intravilan în suprafață de 900 m.p. situată în zona centrală a  Joseniului, între D.N.17 (D.E. 58) și canalul morii, având vecini  oameni de omenie, foarte buni gospodari și cu inițiativă precum: Iorgu Haidău, Gabriel Cojoc, Gavril Cojoc, Nelu Vrâncean, Simion Budăcan și ceilalalți de la care oricine, dacă dorește are ceva de învățat. Aici, i-a construit din materiale de calitate  împreună cu colaboratorii  o casă tip P+1, având la parter: două camere, sufragerie, bucătărie, baie, cămară și hol, iar la etaj trei camere și dependințe. Lucrările urmează să fie continuate de familia beneficiară pe cont propriu, lucru ce mi se pare firesc și educativ, mai ales că soțul este angajat la secția de la Prundu Bârgăului a S.C. RAAL S.A., iar pentru a intra în posesia unei gratificații  ce se apropie sau poate depășește un miliard de lei vechi  merită și trebuie să facă niște eforturi proprii.

În  prezent, D-l Nelu este implicat într-un  proiect mai vechi prin care și-a propus să rezolve situația locativă a familiei Cristian Lingurari, tot de la Joseni, care are trei copii. Precizăm că, în urmă cu câțiva ani, a cumpărat un teren intravilan în suprafață de 4000 m.p. situat la drum județean asfaltat, l-a lotizat în trei loturi de câte 1300 m.p., unul dintre acestea l-a atribuit familiei Albu Cătălin, care are trei copii, pe care a ajutat-o să-și edifice o locuință, iar celelalte două loturi le-a atribuit unei familiei numeroase de rromi - Puiu Lingurari -, care locuia într-un spațiu locativ improvizat în condiții total necorespunzătoare. Ulterior, a ajutat respectiva familie să-și edifice două case: una pentru părinți compusă din trei camere și dependințe și cealaltă compusă din două corpuri cu câte două camere și dependințe fiecare pentru familiile fiului Alin-Cătălin și respectiv a fiicei acestuia Silvia, care au un copil respectiv trei copii minori.

Acum a venit și rândul lui Cristian, pe care l-a ajutat să-și edifice un corp de clădire propriu atașat de casa părinților compus din două camere, bucătărie și dependințe. Construcția e deja sub acoperiș, iar ritmul alert în care se desfășoară lucrările dau garanția și certitudinea că tânăra familie își va petrece sărbătorile în casă nouă. Ceea ce a făcut și face domnul Nelu are caracter de unicat, cu efecte benefice pe un plan larg. De aceea, considerăm că n-ar trebui trecut cu vederea nici de autoritățile locale, nici de cele județene, care pe 14 octombrie de Sfânta Paraschiva și cu ocazia Zilelor Joseniului i-ar putea acorda un mic insemn de prețuire și apreciere prin conferirea titlului de ˮCetățean de onoare“.

 La importantul și fructuosul său bilanț umanitar-filantropic al toamnei 2016, care în chip fericit coincide și cu aniversarea pe  28 septembrie a.c. a  zilei de naștere,  îi adresăm felicitări, îi dorim sănătate ca să se poată bucura în tihnă de ceea ce a înfăptuit și înfăptuiește și mulți și fericiți ani !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5