P.E.R. doreşte un post de viceprimar în municipiul Bistriţa
La conferinţa de presă a Filialei Judeţene a P.E.R. s-au dezbătut problemele stringente pe care le are partidul în această perioadă.
Astfel, Marius Bălan, preşedintele Organizaţiei Municipale Bistriţa a PER, a făcut un pertinent expozeu, precizând şi motivând, cu argumente, linia de acţiune a partidului, organizaţia judeţeană şi municipală au fost lăudate, la Conferinţa din 11 iunie 2014, ca fiind dintre cele mai active organizaţii din ţară.
S-a dat „undă verde” pentru a colabora şi a se „lipi” de celelalte partide, respectiv PNL şi PDL, purtându-se negocieri pentru ca Alexandru Toniuc să ocupe funcţia de viceprimar al municipiului Bistriţa.
***
A fost adresată o scrisoare d-nei ministru Doina Pană privind iniţiativa unui grup de parlamentari pentru a modifica Codul Silvic, prin tăieri masive de pădure pentru construcţia de locuinţe, cabane etc., iniţiativă căreia d-na ministru Doina Pană s-a opus, fiind felicitată telefonic de Marius Bălan.
***
„Patru angajaţi ai C.J. au venit în zona casei şi a sediului partidului pentru a amplasa containerele semiîngropate pe B-dul Independenţei, PER opunându-se, conform Legii 94, art. 14.
Pe DJ 17C, între Bistriţa şi Năsăud, sunt depuse mormane de gunoaie pe spaţiul verde, inclusiv în pădurea din vârful Dealului Târgului şi trebuie luate măsuri urgente pentru curăţarea lor.
Două aspecte care i-au indignat pe cei de la PER – furtul de minerale din albia râului Şieu, căzând în plasă doi nevinovaţi care au fost amendaţi, pe lângă patron, de către jandarmi.
S-au primit reclamaţii din Piaţa Mică privind tăierea a patru molizi pentru o fântână arteziană, fapt ce contravine legii. PER va propune ca funcţia de preşedinte al Comisie de Toaletizare să nu mai fie deţinută de primar, să fie dată unui consilier, prin rotaţie, pe un mandat.
Este necesar un serviciu al municipiului pentru animalele moarte, care să le ridice şi incinereze.
Cei doi consilieri ai PER vor fi obligaţi să informeze, permanent, situaţia spaţiului verde şi a toaletizării din municipiul Bistriţa”, a conchis Marius Bălan.
Citiţi şi:
- P.E.R., scrisoare către Jandarmerie
- Marius Bălan (Partidul Verde): Rămâne loc de negociere. Dacă nu, cerem referendum!
- Ecologiştii „monitorizează”, etichetează şi „pichetează” arborii din municipiu
- Heleşteul reîncărcat
- Marius Bălan (Partidul Verde Bistriţa): Nu accept funcţia de preşedinte interimar al filialei judeţene
Adaugă comentariu nou