Dorin Dobra: PNL are două cauze pentru Bistriţa - performanţă şi proiecte economice
Vicepreşedintele filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal, Dorin Dobra, consideră că formaţiunea este reprezentată în Consiliul Local Bistriţa de oameni legitimaţi prin experienţa economică, iar în aceste condiţii nu le poate cere aleşilor liberali decât “performanţă şi susţinerea economiei acestui municipiu”.
“În garnitura noastră de consilieri locali, nu ne prea lipseşte nimic. Marea lor calitate este aceea că toţi provin din mediul privat. Colegii mei Gelu Muthi, Ioan Peteleu şi Sorin Hangan, colegi şi prieteni de generaţie, sunt cu toţii un pic peste pragul lui 40 (n.n –ani), adică au o necesară maturitate şi experineţă în domeniul privat, economic suficient de mare care să îi legitimeze în primul rând în acest Consiliu Local şi care, mai eles, să îi oblige la iniţiarive pentru acelaşi mediu din care provin”, a declarat Dobra, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, Partidul Naţional Liberal va reprezenta în Consiliul Local Bistriţa, în primul şi în primul rând, clasa d emijloc şi mediul de afaceri.
“Le voi cere colegilor mei necontenit să servească două cauze, prima – performanţa, iar a doua –economia acestui municipiu”, a explicat Dorin Dobra.
Citiţi şi:
- Diana Morar cere Unitate în PNL!
- Dorin Dobra: Îmi asum iniţierea proiectului “Mall-ul tineretului” la Bistriţa
- Dorin Dobra, senator PNL: Dacă aş fi în locul ministrului Stroe, mi-aş da demisia de onoare
- Adio, dar rămân cu tine…Dorin Dobra s-a retras din Biroul Municipal al PNL, dar rămâne vicepreşedinte PNL la nivel judeţean
- Dorin Dobra, primar. Alexandru Toniuc, viceprimar
Adaugă comentariu nou