Dorin Popescu, validat în Consiliul Judeţean

Liberalul Dorin Popescu a fost validat ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, în funcţia de ales judeţean. Popescu preia locul lui Valer Bindea, care a optat, onform prevederilor legale, pentru calitatea de secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Fostul parlamentar este şi candidat al PNL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul III (Năsăud).

Şapte tururi de scrutin pentru configuraţia comisiilor de specialitate

Consilierii judeţeni au votat de şapte ori pentru a aproba noua componenţă a comisiilor de specialitate a Consiliului Judeţean. De fiecare dată, majoritatea PSD şi PNL şi-a votat propriii reprezentanţi, democrat-liberalii fiind validaţi doar „în turul doi”. Astfel, în Comisia economică sun cooptaţi liberalii Anon Vlad (preşedinte) şi Luca Peter, social-democraţii Adriana Pană şi Daniel Suciu şi democrat-liberalii Ioan Andreica, Dionisie Ani şi Luca Iancu.

În componenţa Comisiei de urbanism au intrat Vasile Marc şi Mihai Mureşan de la PSD, Ioan Deneş şi Dorin Popescu (preşedinte) de la PNL şi Cristian Florian, Doris Moldovan şi Monica Săsărman de la PD-L. În Comisia de cultură, au fost nominalizaţi democrat-liberalul Sabin Ilieşi, alături de colegii de partid Andrei Moldovan şi Radu Văsieş, plus Alexandru Pugna (preşedinte), Vasile Negruşeri, Stan Iuga Nicolae şi Adrian Moldovan de la PSD. Din Comisia de administraţie vor face parte liberalul Dorel Coc, pesediştii Gheorghe Pop şi Szanto Arpad şi democraţii Vasile Şomlea (preşedinte), Alexandru Jauca, Petrică Moldovan şi Ioan Sighiartău.

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Marinescu, a menţionat că majoritatea PSD-PNL a acceptat reluarea votului pentru a stabili configuraţia celor patru comisii doar din dorinţa de a nu bloca şi viitoare proiecte de hotărâri care au nevoie de avizul acestor foruri. În ceea ce priveşte alegerea vicepreşedinţilor, se pare că subiectul va fi “lămurit” într-o şedinţă viitoare.

Rectificare bugetară, doar pe jumătate

Aleşii judeţeni au aprobat doar un punct din proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu, şi anume la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, în fapt 1,652 milioane lei reprezentând drepturi acordate persoanelor cu handicap. Consilierii au decis ca dezbaterea altor propuneri, care vizau acordarea a 9.000 lei pentru deplasarea unor jucărori de GO la o Olimpiada Sporturilor Minţii din China sau retuşarea unor sume la instituţiile din subordinea CJ, să fie amânate pentru o şedinţă extraordinară. De altfel, şi alte două proiecte de hotărâre vor fi reluate în plenul care va fi convocat săptămâna viitoare, proiecte care fac referire la un acord de principiu privind contractarea unui credit pentru reabilitarea infrastructurii rutiere şi alocarea a 200.000 lei pentru sinistraţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5