Doris Moldovan: Nu mă gândesc să plec din PDL
Într-un interviu acordat cotidianului nostru, vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Doris Moldovan a afirmat că nu va părăsi Partidul Democrat-Liberal, chiar dacă în ultima perioadă, partidul se confruntă cu plecări de notorietate.
,,Eu m-am născut politic, am crescut în PDL. În PDL mă regăsesc. PDL Bistriţa-Năsăud e ca o familie pentru mine şi nu mă gândesc să plec”, a precizat Doris Moldovan.
Vicepreşedintele PDL BN a mai spus că niciodată nu a părăsit organizaţia judeţeană PDL BN, chiar dacă în ultimii ani, a ales Capitala. Dar nu a făcut un pas în spate. Dimpotrivă, se pregăteşte pentru noi provocări.
,,Dar nu pot să spun că a fost o reîntoarcere. Poate în exterior aşa s-a văzut, dar eu am fost prezentă mereu. Când eram la Bistriţa, nu era dată la care să nu vin, să nu trec să îmi văd colegii de partid. Într-adevăr nu am fost atât de prezentă pe cât era de obişnuită lumea, în sensul de a fi zilnic acolo şi de a fi în prim planul politicii din Bistriţa.
Sunt o persoană foarte ambiţioasă. Îmi plac provocările şi încerc întotdeauna să îmi depăşesc limitele, dar, niciodată, doar pentru mine, pentru propria persoană, cât pentru echipă. Eu cred în echipă, nu cred în reuşita unei singure persoane. Nu aş fi reuşit fără colegii mei, fără echipa la care ţin atât de mult, cu care am câştigat atâtea campanii. Cu certitudine, pot să spun că dacă am greşit sau am supărat pe cineva nu am făcut-o intenţionat. Din greşeli învăţăm. Fiecare are dreptul la a doua şansă”, a mai spus Doris Moldovan.
Interviul integral cu vicepreşedintele PDL BN Doris Moldovan în ediţia print de joi, 6 februarie.
Foto: Facebook
Citiţi şi:
- Doris Moldovan: Decizia de a face politică mi-a schimbat viaţa. Am devenit mult mai puternică
- Andreea Grad: Am cunoscut Universitatea Sorbonne- Paris doar prin internet, urmând ca în luna septembrie să plec la studii
- Gheorghe Tuţă a câştigat,,la mustaţă” şefia PDL Bistriţa
- Geoană: Nu plec din PSD. Îmi pun mandatul de preşedinte al Senatului la dispoziţia partidului
- Ioan Oltean despre Monumentul Eroilor: „Când văd această lumânare, mă gândesc la multe alte lucruri, nu la faptul că, el este de
Adaugă comentariu nou