Andreea Grad: Am cunoscut Universitatea Sorbonne - Paris doar prin internet, urmând ca în luna septembrie să plec la studii

Rep.: - Ce au reprezentat pentru tine anii de liceu şi care a fost cea mai frumoasa amintire de licean?

Andreea Grad: Încă de la începutul clasei a IX – a, liceul a fost pentru mine o provocare. Treptat,  a devenit un loc care şi-a pus definitiv amprenta asupra a tot ceea ce sunt acum.  Profesorii au fost cei care m-au îndrumat şi, pe această cale ţin să mulţumesc atât cadrelor didactice ale Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” cât şi profesorilor şi doamnei învăţătoare de la Lunca Ilvei, ei fiind primi care m-au încurajat şi mi-au dovedit că un drum fără obstacole este un drum care duce spre nicăieri. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale anilor de liceu o am din prima excursie cu clasa, la Paris. „O mână” de copilaşi absolut uimiţi de splendoarea Parisului, dar care ştiau şi simţeau cum în faţa lor se deschide o lume nouă. Cu toată aglomeraţia Champs Elyseeului,  eleganţa Castelului Versailles, geniul arhitectural al Catedralei Notre Dame sau liniştea Senei, aceea săptămână a fost una perfecta pentru noi toţi.

Rep.: - Ai avut rezultate foarte bune la examene, puteai să alegi orice facultate din ţară, cum te-ai hotărât să te înscrii în Franţa?

A.G.: - Pasiunea pentru limba franceză o datorez doamnei diriginte - Cristina Iurişniţi, care ne-a insuflat, mie şi colegilor mei, dorinţa de cunoaştere, de lărgire a universului personal şi mai ales care ne-a făcut să înţelegem că Europa, în fond, e doar o mare familie. Depăşind graniţele teritoriale şi culturale, am ales Franţa nu doar pentru poziţia strategică în ierarhia Uniunii Europene, ci pentru sistemul educaţional care pune mare accent pe partea practică, pentru deschiderea profesională pe care mi-o oferă şi nu în ultimul rând pentru stilul de viaţă parizian pe care aceasta mi-l propune şi pe care eu, încântată, încerc să-l adopt. Subliniez faptul că şi în ţară sunt foarte multe facultăţi care oferă elevilor şansa la o pregătire temeinică, însă eu am ales să fac o schimbare, dornică să dovedesc străinilor că România are de oferit, printre multe alte lucruri, şi inteligenţă umană.

    Rep.: - Dacă ai văzut deja universitatea şi ce profil ai ales?

A.G.: - Deocamdată am cunoscut Universitatea Sorbonne - Paris doar prin intermediul imaginilor de pe internet, urmând ca în luna septembrie a acestui an să plec la Paris. Ce vă pot spune este ca am fost extrem de impresionată de tot ceea ce înseamnă Sorbonne. Iniţial o asemănam cu un muzeu iar acum sunt realmente încântată la gândul că în scurt timp activitatea mea de student se va desfăşura  în cadrul acestei prestigioase universităţi. Profilul pe care l-am ales este Istorie - Limbi străine, iar pe viitor mi-aş dori să urmez un master pe specializarea „Ştiinţe politice şi relaţii internaţionale în străinătate”.

Rep.: - Ce aşteptări ai?

A.G.: - Vreau să cred despre mine că sunt un adolescent cu picioarele pe pământ, aşa că nu mă aştept să fie uşor. Îmi doresc să am cât mai mulţi colegi străini, veniţi din diferite colţuri ale lumii, cu care să am în primul rând în comun dorul de casă şi lipsa familiei aproape. Apoi, din partea studenţilor de naţionalitate franceză, mi-aş dori să îi vad aplicând principiul „Liberté. Egalité. Fraternité”, cu accentul asupra ultimelor două menţionate.

Rep.: - Doreşti să rămâi acolo după finalizarea studiilor ?

A.G.: - Asta este o întrebare grea şi mult prea devreme pusă. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi să descopăr, iar mai apoi să mă stabilesc într-un loc care să mă reprezinte şi în care să mă regăsesc.

Rep.: - Ce au zis părinţii?

A.G.: - La fel ca restul familiei, au fost foarte mândrii. Mama este absolut încântată, de la ea moştenesc pasiunea pentru noutate, pentru provocare, în timp ce tata, o fire mult mai realistă şi practică, se arată puţin reticent faţă de această schimbare dar, în sinea lui, mândru, fericit şi încrezător că voi reuşi să stabilesc un echilibru între carieră şi familie, aşa cum m-a învăţat. Cine o să îmi lipsească extrem de mult va fi bunicul, tata tatălui meu, o persoană specială şi deosebit de importantă pentru mine.

Rep.: - Când vei merge spre şcoală ce îţi vei pune în bagaj să îţi aducă aminte de noi?

A.G.: -  Cred că adevăratele suveniruri le port în suflet: familia, prietenii, locurile dragi, experienţele trăite.  Iar în bagaj, strict necesarul, credinţa şi speranţa într-o nouă lume, „dacă nu mai bună, măcar la fel ca şi aceasta”, aşa cum obişnuieşte tata să spună.