Două antologii vor promova scriitorii din Bistriţa-Năsăud

Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud s-a întrunit în stagiunea de toamnă, având pe agendă discuţii legate de modul în care scrisul judeţean trebuie promovat la nivel naţional. Preşedintele Societăţii, Andrei Moldovan, împreună cu Comitetul Director (vicepreşedinţi – George Vasile Dâncu, Icu Crăciun, Emil Dreptate, secretar – Menuţ Maximinian), a hotărât, în urma cererii scrise, ca Veronica Oşorheian, Ştefan Veşcari şi Mircea Daroşi să fie incluşi în rândurile membrilor.
În acelaşi timp, s-a cerut ca până la 1 octombrie toţi membrii să răspundă anchetei SS BN, iniţiată încă de anul trecut, pe adresele de e-mail [email protected] sau [email protected] pentru că în luna noiembrie se doreşte editarea unei antologii care să surprindă gândurile scriitorilor din judeţ, acestea urmând a fi însoţite de imagini care surprind activitatea SS BN. Tot acum s-a hotărât realizarea unei antologii de poezie, urmând ca în anii care vor veni să fie editate şi antologii de proză, dramaturgie şi eseu. Pentru prima dintre ele, antologia de poezie, se aşteaptă zece pagini A4, caracter 12, însoţite de o fotografie. Se doreşte conturarea unei antologii care să surprindă viaţa lirică din acest moment din judeţul nostru. Societatea are multe gânduri frumoase care se doresc a fi împlinite în anii care vor urma, astfel încât mediul scriitoricesc din judeţ să fie cunoscut aşa cum trebuie. Dintre participanţi îi amintim pe Olimpiu Nuşfelean, Vasile Filip, Liviu Păiuş, Niculae Vrăsmaş, Macavei Al. Macavei, David Dorian, Victor Ştir, Gheorghe Mizgan, Sandu Al. Raţiu.
A fost o întâlnire cu proiecte frumoase care, sperăm, că vor aduce un plus de bogăţie literaturii româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5