Postmodernismul în antologii

Cel de-al treilea volum al „Studiilor de literatură română recentă”, coordonat de Gheorghe Perian are în vedere o istorie a postmodernismului românesc, prin prisma antologiilor majore publicate de autori ce fac parte din acest curent literar („Istoria postmodernismului prin antologii”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2018).
Volumul este nu doar oportun, ci chiar necesar, în contextul dezbaterilor despre postmodernismul literar românesc și literatura română recentă, în general, datorită faptului că oferă o imagine amplă și coerentă în același timp, asupra antologiilor apărute sub umbrela acestui curent. Iar imaginea aceasta indică nu doar zonele și punctele comune ale autorilor ce apar în aceste antologii, ci, mai ales eclectismul, varietatea formulelor utilizate, diversitatea tipurilor de scriitură, specifică de altfel, postmodernismului. Deși are anumite direcții importante, postmodernismul, chiar și în cazul literaturii române, a reprezentat un curent în interiorul căruia s-au manifestat o sumedenie de forme de expresie.
Prefața volumului, scrisă de coordonatorul lucrării, debutează cu o notă importantă în ceea ce privește maniera în care a fost periodizat curentul. „Se vor împlini în curând patruzeci de ani de la debutul în volum al scriitorilor postmoderniști. E o durată suficient de lungă, încât să observăm o devenire în interiorul fenomenului reprezentat de ei și chiar să încercăm o periodizare a acestuia. Etapele sunt aproximative pentru că au existat suprapuneri și întrepătrunderi care îngreunează cronologizarea.” (p. 7)
Astfel, Gheorghe Perian împarte generația 80 în patru perioade mari, în ceea ce privește antologiile apărute. Este vorba, mai întâi, de perioada de început (prima parte a anilor 80), când nu mai puțin de trei antologii aveau să apară într-un interval foarte scurt de timp. Despre această etapă, coordonatorul lucrării subliniază un aspect esențial: este vorba de faptul că scriitorii afirmați în această perioadă, au căutat, în ciuda frondei afișate, să își găsească un soi de protectorat în instituții importante (facultăți de litere etc.), mișcându-se cumva în și din interiorul sistemului.
O a doua etapă identificată de Gheorghe Perian este cea de după Revoluția din 1989. Scriind despre antologiile apărute în această perioadă, acesta punctează: „Dacă în etapa anterioară scriitorii tineri se întâlneau doar în interiorul grupului din care făceau parte, acum ei aveau un orizont mai larg, legături mai extinse și mai ramificate. Rezultatul acestor interacțiuni multiple a fost dublarea conștiinței de grup cu o conștiință de generație, dinamică și complexă, remarcată de criticii literari. După revoluție, când grupurile au dispărut și au lăsat în urma lor doar o amintire (plăcută, e adevărat), generația s-a impus ca o prezență masivă, în curs de emancipare.” (p. 8)
Celelalte două etape la care face referire criticul și istoricul literar au particularitatea de a aduce în scenă scriitori tineri – una dintre ele – și de a oferi publicului antologii ample, oferind o perspectivă cât mai largă a întregului fenomen. De altfel, nu puține sunt notele în volumul de față, dincolo de comentariile aplicate pe texte, ce țin de sociologia literară, menite să contextualizeze în sens vast, toate caracteristicile curentului avut în dezbatere.
Cartea este compusă din patru părți. Sunt analizate meticulos fiecare dintre antologiile de literatură postmodernă apărute la noi, de la cunoscutul volum „Aer cu diamante”, despre care scrie Corina Croitoru, până la „oZone Friendly” (carte despre care scrie Emanuel Motoc). Parcurgând numele celor care scriu aici, constatăm că este vorba cu precădere de critici tineri, bine documentați, oferind o viziune critică proaspătă asupra unui fenomen despre care s-a scris, totuși, atât de mult.
Scriind, bunăoară, despre antologia „Cinci”, Iulia Rădac constată încă o dată eclectismul curentului, la care făceam referire în debutul textului de față, precum și individualitatea manifestă a fiecărui scriitor cuprins în volum. „Importanța acestui volum pentru istoria literară românească recentă este un aspect asupra căruia nu mai există îndoială, dar analiza «la firul ierbii», a grupajelor de texte ale fiecărui poet subliniază, o dată în plus, liniile și uneori chiar tușele și constantele crochiurilor celor mai importanți poeți ai generației ʼ80 (...).” (p. 23)
Trebuie spus că textele cuprinse în volumul coordonat de Gheorghe Perian sunt meticulos întocmite, conținând analize fine ale textelor, cu perspective și semnificații noi, inedite. Este cert faptul că și acest studiu constituie o lectură importantă în ceea ce privește felul în care este receptată literatura română recentă.