Mara Celeste Rus, cu 9,82, și Bianca Maria Ciobanu, cu 9,80, de la Școala Gimnazială “Avram Iancu”, primele medii la Evaluarea Națională
Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale la examenul de Evaluare Națională susținut de elevii de clasa a VIII-a. La nivelul județului nostru, primele două medii au fost adjudecate de absolvenții de la Școala Gimnazială "Avram Iancu ". Este vorba de Mara Celeste Rus, cu 9,82, și Bianca Maria Ciobanu, cu 9,80, două eleve foarte bune, care confirmă rezultatele obținute pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. “Îi felicităm pe absolvenții noștri pentru rezultatele obținute, pe părinți și profesori, mai ales că avem primele două medii la nivel județean și alte două medii în Top 5, de 9,70 și 9,67. Este dovada seriozității tuturor celor implicați. Bianca Maria Ciobanu, care a fost șefă de promoție, a obținut nota 10 la Limba și literatura română, profesor fiind doamna Cristiana Hâruța. Mara Celeste Rus a fost notată cu 10 la Matematică, profesor la clasă fiind doamna Stela Pop. Promovabilitatea pe școală este de 98,32%. Din cei 119 candidați, 36 medii sunt peste 9, adică 30,25%”, ne-a declarat prof. Mirela Nelca, directorul Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Bistrița.
A a treia medie -9.77- aparține unui elev de la Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița.
Media 9,72 este împărțită de patru absolvenți de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița, Școala Gimnazială “Enea Grapini” Șanț, Școala Profesională Târlișua și Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bistrița.
Cu 9,70 sunt alți copii buni de la CNAM Bistrița, Telciu, Șanț, “Ștefan cel Mare”, “Avram Iancu” și Gimnazială nr. 1 Bistrița.
***
În Bistrița-Năsăud, la examenul de Evaluare Națională au fost înscriși 2591 de absolvenți ai clasei a VIII-a, care au susținut probele scrise în 52 de centre de examen. S-au prezentat 2512 elevi, ultima medie fiind 1.
Astăzi, în intervalul orar 14:00 - 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.
Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.
Citiţi şi:
- Felicitări! Școala Gimnazială Avram Iancu, primele două medii la Evaluarea Națională
- Două medii de 10 la Evaluarea Naţională pentru Maria Alexandra Pop de la „Avram Iancu” şi Sofia Briana Iacobescu de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa
- Top 10 medii de admitere la liceu. Horaţiu Adrian Marţian rămâne primul, cu 10 plin
- Vezi top 3 la simulare şi la examen la Evaluare Naţională. Cine a crescut, cine a scăzut
- Emanuel Puţura, elevul cu cea mai mare medie pe judeţ, la simularea examenului de Evaluare Naţională: Nu mi s-au părut foarte grele subiectele
Adaugă comentariu nou