Două dosare penale, întocmite de polițiști pentru tineri din Măgura Ilvei şi Dipșa

În seara de 18 august a.c., în urma activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, două persoane care conduceau autovehicule pe Drumul Național 15A, deși nu aveau acest drept.

Astfel, în localitatea Dipșa, un bărbat, de 32 de ani, din Măgura Ilvei, în timp ce conducea un autoturism, a fost oprit pentru verificări. Polițiștii au constatat faptul că are permisul de conducere suspendat și au întocmit dosar penal.

Un alt tânăr, de 22 de ani, din Dipșa, a fost oprit aseară, pe raza localității Teaca, întrucât conducea un moped care nu avea aplicat număr de înmatriculare/înregistrare. În cazul lui, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis de conducere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5