Două şoferiţe transportate la spital în urma unui accident pe Valea Ţibleşului
Update poliţie:
Astăzi, 6 octombrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș și polițiștii rutieri din Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident între localitățile Ilișua și Dobric.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o tânără de 19 ani din Dobric, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 171, între localitățile Ilișua și Dobric a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de o femeie de 30 de ani din Șieu Odorhei.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor două femei care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
...
Stația de Pompieri Beclean intervin între localitățile Ilișua si Dobric la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Echipajele de intervenție acorda asistenta pentru ambii conducători auto, de sex feminin. După stabilizare, victimele vor fi transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare, transmite ISU BN.
Citiţi şi:
- Accident cu 6 persoane la Măluţ
- Accidente la Sărata și Caianu Mic. Două victime au fost transportate la spital
- O femeie și copilul sugar, la spital în urma unui accident de maşină produs de două şoferiţe, la Livezile
- Accident la Dumitra, cu două şoferiţe implicate! Un copil de un an a fost transportat la spital!
- Autoturism răsturnat între Sângeorz-Băi și Maieru
Adaugă comentariu nou