Dracula-Heniu Junior Cup. 32 de echipe îşi dispută trofeele, timp de trei zile
Bârgău Arena, stadionul pe care își dispută meciurile de acasă finalista Cupei României la fotbal feminin, ACS Heniu Prundu Bârgăului, este gazda primei ediții a turneului de fotbal Dracula- Heniu Junior Cup, care are loc în acest sfîrşit de săptămână.
În total, nu mai puțin de 32 de echipe reprezentând 19 cluburi din judeţele Iaşi, Bacău, Suceava, Cluj, Mureş şi Bistriţa-Năsăud vor participa la prima ediție a turneului. Startul turneului va fi dat vineri, de la ora 13, în prezenţa primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, competiţia urmând să se încheie duminică la ora 14.
Mult succes tuturor participantilor!
Pe gazonul de iarbă naturală vor juca juniorii născuți în anii 2007 și 2008, în vreme ce pe terenul sintetic din cadrul arenei își vor disputa meciurile juniorii născuți în 2010.
Campionii îi vor premia pe campioni. Dracula-Heniu Junior Cup 2018 va fi onorat de trei foști jucători exponențiali ai Gloriei Bistrița, care au scris o pagină memorabilă în istoria acestui club.
Duminică, la festivitatea de acordare a premiilor, vor fi prezenți Sergiu Ioan Viorel Costin, Sergiu Mândrean şi Alin Chibulcutean, care îi vor felicita pe copiii prezenți la prima ediție a acestei competiții.
Originar de pe Valea Bârgăului, Costin a fost campion al României cu Oțelul Galați în sezonul 2010-2011.
Citiţi şi:
- 3-5 august. Turneul de fotbal Dracula-Heniu Junior Cup are deja 13 formaţii înscrise
- Gloria 2003, prestaţie bună la Napoca Junior Cup. Daniel Ghiţă, golgheterul competiţiei
- Felicitări! „Gloria Junior” Bistrița, antrenată de Anghel Lăcătuș, rezultate frumoase la prestigiosul turneu de fotbal din Hjørring- Danemarca
- Billie Jean King Cup Juniors by BNP Paribas, competiţie internaţională găzduită de GS Tennis Club Bistriţa
- Sâmbătă este ziua fotbalului la Prundu Bârgăului
Adaugă comentariu nou