Dragobetele şi tradiţiile la Lechinţa

prof. Adrian Iliuţă

Dacă este cinstită din inimă, aşa cum se cuvine, sărbătoarea Dragobetelui reuşeşte să stârnească încă emulaţie în rândul tinerilor. Un exemplu în acest sens poate fi evenimentul cultural sugestiv intitulat ,,Ţine-te de tradiţii”, ajuns la a doua ediţie. Organizată de către doamnele Camelia Florian şi Daniela Hlinca (ambele profesori ai Liceului Tehnologic Lechinţa), manifestarea şi-a dorit să exprime prin sine frumuseţea şi curăţenia sentimentului de iubire românesc.
Desfăşurată la răspântie de drumuri, în mijlocul Lechinţei, acolo unde dorurile se întâlnesc, sărbătoarea iubirii din 24 februarie nu avea cum să lase indiferenţi participanţii. Vraja Dragobetelui i-a învăluit încet, dar sigur pe toţi cei prezenţi, de la elevi, la părinţi şi cadre didactice, o dată cu primele acorduri ale muzicii populare. Căci o sărbătoare românească nu putea fi întregită decât de acordurile cântecelor tradiţionale moştenite de la înaintaşi. Aşa că primul moment al programului, anunţat cu emoţii de către elevii prezentatori Roxana Deac şi Cătălin Deac, a constat în interpretarea unor melodii populare. Fie că au fost tânguitoare, de dor şi jale, fie că au fost săltăreţe şi şugubeţe, cântecele de dragoste, puse în valoare de vocile tinere ale lui Alexandru Rus, Alexandru Pop sau a Anei-Maria Lăcătuş (actuali sau foşti elevi ai şcolii lechinţene), au făcut ca inimile celor din public să tresalte. Totodată, eleva Veronica Tök a oferit publicului o lectură a unei creaţii proprii dedicate Dragobetelui, creaţie care a reuşit să căştige premiul I la concursul ,,Martor la tradiţii” (ediţia 2012).

Atmosfera a fost încinsă la propriu şi la figurat de ieşirea la rampă a binecunoscutului Petre Petruse. Invitat de onoare şi la această ediţie a doua, artistul de origine lechinţeană a ţinut să vorbească despre bucuria încercării de păstrare a tradiţiilor româneşti prin asemenea evenimente. Felicitându-i pe toţi cei de faţă pentru frumuseţea straiului popular cu care au venit îmbrăcaţi pentru a marca momentul, acesta a concluzionat că din asemenea întâlniri câştigătoare iese cultura. Artistul a încântat prin interpretarea unor cântece de voie bună şi a fost înconjurat mereu de dansurile pline de energie ale tinerilor.

Al doilea moment al manifestării a fost cel al desemnării titlului de ,,Miss şi Mister Dragobete”. La fel ca anul trecut, acest concurs a fost întâmpinat cu mult interes de către tinerii elevi. Cu bujori în obraji, cu multe zâmbete şi tot pe atâtea emoţii, concurenţii, cu mic, cu mare (de la clasa pregătitoare pân’ la însurătoare…), au ţinut să-şi arate măiestria pe scenă. Şi să impresioneze un juriu dibaci, format din cadre didactice şi nu numai, care a stat în mirare şi a aplaudat din plin fiecare pereche. Astfel, trecând prin probe precum dansul popular, identificarea ,,oarbă” (în condiţiile în care un concurent era legat la ochi) a unor condiment, compunerea unor poezii în care să se regăsească anumite cuvinte specifice universului ţărănesc tradiţional sau dansul cu mărul ţinut între frunţile partenerilor, tinerii şi-au dat măsura înzestrării lor. La final, în urma deliberărilor, juriul a decis ca titlul de Miss Dragobete să îi revină Alexandrei Citireag, iar cel de Mister Dragobete lui Alexandru Rus. Au mai fost acordate diplome de merit tuturor celor care au făcut ca acest eveniment să îşi îndeplinească menirea.
Iată că tinerii din Lechinţa iubesc Dragobetele, iar acesta din urmă îi răsplăteşte arătându-le cum să iubească frumos! Dacă organizatoarele se ,,încăpăţânează” să ţină şi să se ţină de tradiţii, acest lucru vine şi din credinţa nestrămutată că cineva trebuie să fie păstrătorul lăzii de zestre. De la acest păstrător pot moşteni tinerii frumuseţea şi înţelesurile tradiţiilor. Asumându-şi această nobilă responsabilitate, colegele noastre, Camelia Florian şi Daniela Hlinca, merită respect pentru asemenea activităţi care transmit autenticul şi valoarea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5