Dublu eveniment pentru comunitatea din Simioneşti. Mitropolitul Andrei, la evocarea preotului mărturisitor Alexandru Baba şi sfinţirea iconostasului. Proetul Paul Marian, hirotesit iconom
Duminica aceasta, creștinii parohiei bistrițene Simionești l-au evocat pe unul dintre preoții comunității, plecat la Domnul în urmă cu cincizeci de ani. La eveniment a fost prezent Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Ierarhul a fost întâmpinat de cler și credincioși, iar apoi a sfințit noul iconostas al bisericii. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De la Centrul Eparhial, Părintele Mitropolit Andrei a fost însoțit de consilierul bisericesc, pr. dr. Cristian Baciu și de consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama. Din soborul preoților slujitori a făcut parte și protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Comoară în cer”. Pornind de la textul scripturistic, care ne prezintă un dregător preocupat de cele veșnice, Părintele Mitropolit Andrei a arătat că bogăția nu este un păcat, dar este o mare ispită pentru fiecare om:
„Să știți, iubiți frați și surori, că bogățiile nu sunt un păcat, dar sunt o mare ispită. Pentru că cel legat de bogățiile sale, greu se dedică preocupărilor spirituale. Așa se întâmpla și cu bogatul din Evanghelia de astăzi. Bogăția lui nu era un păcat, dar era o mare ispită, pentru că era tentat să se creadă stăpânul averilor sale. Ori Domnul Hristos ne învață, și apoi sfinții Lui, că noi nu suntem decât administratorii averilor noastre.”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Parastas în memoria preotului mărturisitor Alexandru Baba, care a slujit în ultimii ani din viață în parohia Simionești. În cuvântul rostit cu acest prilej, preotul paroh Paul Marian a evocat personalitatea părintelui Alexandru și a mulțumit celor prezenți pentru participarea la acest eveniment al comunității:
„Parohia aceasta a avut numai preoți vrednici, preoți deoasebiți. Și cel mai deosebit a fost părintele Alexandru Baba, care timp de 27 de ani a fost Protopop de Alba Iulia, iar din 1940 până în 1945, Vicar episcopesc. Acesta este și motivul pentru care ne-am întâlnit astăzi în acest loc. Și avem bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Părintele Mitropolit Andrei și atâția preoți deosebiți, pentru că astăzi se împlinesc cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Alexandru Baba. Sigur că părintele Alexandru Baba a avut o contribuție deosebită la răspândirea credinței noastre ortodoxe, a fost un mare apărător al credinței și al neamului nostru, dar poate că astăzi nu l-am fi cinstit dacă nu ar fi trecut și prin momente foarte grele în viața sa. În 1948, sistemul ateist ajuns la putere, l-a condamnat la închisoare pentru această contribuție pe care am văzut că a avut-o, aceea de a fi protopop, vicar și deputat în Parlamentul României. Și bineînțeles, comuniștii așa știau să-i răsplătească pe oamenii mari ai țării noastre.”, a spus preotul paroh Paul Marian, de la Parohia Simionești, Protopopiatul Bistrița.
Pentru întreaga activitate desfășurată în comunitatea încredințată spre păstorire, părintele Paul Marian a fost hirotesit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului „Iconom”, cu dreptul de a purta brâu roșu.
Citiţi şi:
- VEȘNICĂ POMENIRE PROTOPOPULUI VICAR ALEXANDRU BABA
- Mitropolitul Andrei, la resfințirea Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Monariu. Parohul Paul Marian, hirotesit iconom stavrofor. Ordinul „Mihai Vodă”, pentru primarul Florin Simionca!
- Lucrările la noua biserică din cartierul Viișoara, binecuvântate de mitropolitul Andrei. Preotul Călin Sigartău, hirotesit iconom stavrofor cu dreptul de a purta cruce
- Părintele Mitropolit Andrei, la Ilva Mică. Preotul Ştefăniţă Potra, hirotesit iconom stavrofor. Ordinul Mihai Vodă pentru primarul Aurel Horea şi Crucea Transilvană pentru viceprimarul Ilie Muşină
- Vrednic este! Părintele Florin Miholca, hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu. Episcopul Benedict Bistrițeanul, în mijlocul comunității din Gersa II, la sfinţirea bisericii și a casei parohiale
Adaugă comentariu nou