Dulcea mea Patrie, unde șarlatanii și escrocii hălăduiesc nederanjați
Într-un posibil campionat al instituțiilor din România, care nu-și fac datoria decât cel mult mimând, locul I s-ar cuvine a fi ocupat aproape cert, de Protecția Consumatorului.
Un caz de zilele trecute mi-a umplut paharul nemulțumirii, pocal cu nemulțumiri și personale și colective, ce se adună de multă vreme. Să exemplificăm, căci faptele au puterea ce excede totdeauna cuvântului solitar.
Soția a comandat la firmă Hub Internațional din Arad o husă matlasată pentru automobil, la 350 lei, cum explica o reclamă a dumnealor. Politețe să vezi acolo: ce marcă? Ce dimensiune are mașina? Când desfaci pachetul, o fâșărie ca foaia de țigară, ce o fi costând vreo treizeci și ceva de lei, nici poveste matlasată.
La aceeași firmă arădeană ce-și făcea o reclamă insistentă inclusiv pe Yahoo, am comandat un pistol de sudură cu laser la...220 lei. Și mulți alți meșteri de pretutindeni. Am primit un ciocănel pentru texuri, o forfecuță, niște biți și o cutie drăguță, căci ambalajul trebuie să-ți ia ochii.
Dl. Dorel, meșterul în electronică ce repară porți de garaje și altele, făcea haz că a primit un letcon defect și niște mărunțișuri derizorii, bune la grădiniță.
Atunci am realizat că șarlatanii s-au întâlnit cu proștii, adică noi. Pistol cu laser pentru sudură, german la 220 de lei? De unde până unde? Ceva nou? (Am aflat ulterior, că un asemenea instrument adevărat costă peste 1700 lei.
N-am știut în ce țară trăim, dar aveam să ne lămurim, ca și toți de pe unde a ajuns reclama mincinoasă.
Am sesizat Protecția Consumatorului din Arad, explicând tărășenia. Dumnealor mi-au dat un răspuns de la robot, adică unul care se dă tuturor celor care trimit reclamații la dânșii: „încercați să mediați cu cei de la magazin care v-au vândut...”... Dar cum să-i înduplec pe escrocii de la firma arădeană? Cum să-i înduioșez? Să mă așez în genunchi? Dacă aș fi dotat cu așa putere de convingere, i-aș îndupleca să se arunce în Mureș.
Nu e mai bine să mă rog de dl. prim ministru Bolojan să-i desființeze, economisind salarii și mă păzesc singur? Să știu că sunt pe cont propriu în jungla comerțului nostru balcani8c.
Te frâmânți cu mintea ce poate păzi Protecția Consumatorului, Ministerul Comerțului. Sau cine?
Nu mai spun de odiseea unui aspirator de frunze pe cre l-am returnat, dar salut bani, salut produs. Nu mai răspundea nimeni la telefoane.
Mai uimitor decât toate, himalaya insolențelor, este năvala escrocilor din domeniul medical cu produse improvizate, atotvindecătoare, neapărat miraculoase. Asociate desigur cu o reclamă girată de obicei de medici, ființe reale, din domeniul medical și mai nou cu nume de „vindecați minune” ca Florin Piersic sau Nadia Comăneci și care pot induce în eroare pe omul obișnuit și neobișnuit cu hoțiile.
Escrocii spun că produsele lor nu se găsesc în farmacii, care -vezi Doamne- ar cere prețuri prea mari și ei mor de grija noastră. Au și stocuri limitate cică... Cât să dea un tun, până-i prinde cineva, dacă...
Păi, de s-ar primi în farmacii astfel de produse, ele ar trebui să fie autorizate de Ministerul Sănătății, deci să fi fost verificate proprietățile și contraindicațiile, ca-n statele civillizate. Ori, totul este o minciună, produsele lor nu te vindecă, nu au cum te vindeca cu niște încropeli naturiste din câteva produse. Pe lângă pagubă, acești „vindecători online” amână vindecarea , agravând afecțiunile pacienților, prin neprezntarea la medic.
Deunăzi, o reclamă despre...cum s-a vindecat Florin Piersic „în tinerețe”?! de diabet (când produsul lor nici nu exista). Se înșiră ce simptome avea, cât de miraculos s-a vindecat, când era mai tânăr, că atunci a fost bolnav, cu produs lor de acum, numit BOSWELLA Și Boswela asta fabuloasă, o cutie inscripționată bine este...tămâie (Boswelia serrata), Tămâie simplă din India sau altă zonă orientală, cu 22 de lei să vindece diabetul?
Cine-i de vină onorată Protecție a Consumatorului? Clientul, desigur, fiindcă n-a învățat Limba latină.
Dacă tot avem o Nadia Comăneci, să vezi cum povestește distinsa săritoare, de fapt șarlatanii cu reclama, ca și la Florin Piersic în interviu, cum s-a vindecat gimnasta de... incontinența urinară. Timidă, sfioasă, campioana apare implicată în minciuni cu voie, fără voie? Știe domnia sa? Te încearcă un sentiment de cumplită rușine, fiindcă trebuie să-i fie cuiva rușine, nu?
Au mai fost multe escrocherii care promiteau vindecarea de numita incontinență, motivând halucinant ba cauze pancreatice, ba altele), dar nimeni nu a folosit pentru păcăleală un nume atât de drag inimilor noastre naive.
Nu-i vânează nimeni pe acești atentatori la sănătatea publică? Ministerul Sănătății unde este? Protecția Consumatorului nu le ia urma? Nu știu ei unde pot afla pe Nadia Comăneci și Piersicul actor? Cum de șarlatanii folosesc numele dumneavoastră? Îi girați? Nu știați? Știți ce riscați?
Poate n-are Protecția Consumatorului oameni, ca și pe frontul din Ucraina. Să le dăm drone pentru inspecții dacă n-au personal care să-și facă datoria. Aduceți AI, roboți din China, dar nu lăsați, onorați funcționari și inspectori de tot felul, țara în halul în care este.!
Prof. Vasile Găurean
Citiţi şi:
- Beclean: Start la Centenar
- Produse incontinenta urinara adulti- 5 sfaturi pentru aleze de calitate
- PROADO a semnat protocol cu Protecţia Consumatorului
- Telefonul consumatorului- 021/9551
- Dina Suciu (Protecţia Consumatorilor): Promoţii înşelătoare stau pe toate rafturile. Amenzi de peste 100.000 lei, aplicate în ultimele două luni























Adaugă comentariu nou