E ultimul an de mandat al lui Ovidiu Creţu. Deschidem oraşul, e angajamentul PNL

Senatorul PNL, Dorin Dobra, susţine că în prezent, Bistriţa traversează o perioadă de ruralizare, că nu mai are aşteptări de la edilul municipiului, Ovidiu Creţu, de altfel 2015 fiind şi ultimul an de mandat al acestuia.

         „Observ o tendinţă uşoară de ruralizare a oraşului, din simplu motiv că nu e cine să-l respecte. Suntem totuşi, municipiu reşedinţă de judeţ şi cred, totuşi, că ar trebui să acordăm mai multă atenţie culturii urbane. Târgul cel mare de vară e deja un lucru istoric. (...) Oamenii aceştia nu greşesc, dar nu ar trebui să ne pună nouă în viaţă preocupările lor. Un alt exemplu de ruralizare. De ce, cine, când, pentru cine, unde, cum a luat decizia ca viitorul Centru Cultural Judeţean -  fostul Cinematograf Dacia, pentru noi, bistriţenii, un reper de urbanitate – să se numească Valeria Peter Predescu?

         Trag un semnal de alarmă. Eu respect cultura rurală, dar nu aş vrea să confunde colegii cu preocupările lor oraşul şi municipiul Bistriţa cu propriile gusturi culturale naţionale”, a precizat Dobra.

          Acesta a adăugat că, în scurta „pseudocolaborare” USL din Consiliul Local,  a fost observat faptul că deciziile sunt luate fără consultări, impunându-se opinii proprii. Senatorul PNL a invocat bugetul mare alocat Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, din care sunt susţinute preponderent activităţi din zona culturii rurale.

Două milioane două sute cincizeci de mii de lei e bugetul lui Dorel Cosma, preponderent pe activităţi ce ţin de cultura rurală. Nu vreau să supăr pe nimeni, există acea categorie în oraş, e minunat, cu toţii servim, dar nu aş vrea să transformăm Bistriţa. E suficient că am rămas în urmă faţă de orice municipiu reşedinţă de judeţ din jur şi, mai nou, şi faţă de Beclean. Noroc că există Sângeorz-Băi, că altfel nu am mai fi avut cu cine ne raporta la rău.

Nu mai aşteptăm nimic de la Ovidiu Creţu, nu e capabil să ofere o viziune urbană de dezvoltare a acestui oraş.

Plec personal de la premisa că e ultimul an de mandat al domnului primar. Deschidem oraşul ulterior, acesta e angajamentul nostru”, a concluzionat Dorin Dobra. 

Comentarii

12/07/15 09:31
Toni

LUI DOBRA. ACUM LA BISTRITA TALISMAN SI BANICIU.SERBARILE MEDIEVALE,Aida,TRAVIATA,Teatru cu Maia si multe altele.Somn ușor in Parlament.E mult prea grea cultura pentru tine mai pune mina pe o carte ca te ai prostit de tot la Bucuresti.Doamne,cine ne conduce?

12/07/15 22:42
Balan Marius- e...

D-le SENATOR: MULT SUCCES ! Deschideti orasul, dar sper ca nu cu DRUJBA?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5