Eckehardt Zaig, un om din acelaşi neam cu preşedintele României, Klaus Iohannis!

Eckehardt Zaig reprezintă pentru Teaca omul care a pus bazele unei comune în perioada când el era în funcţia de primar. El a construit, printre altele, alături de Crucea Roşie Austria un spital, o casă de copii şi, nu în ultimul rând, o podgorie de vinuri alături de fiul lui. În perioada lui activă, a fost atat profesor de germană cât şi director la Liceul Constantin Romanu Vivu din Teaca. Un "sas cu zâmbetul pe faţă", o personalitate alintată de către elevii lui "Cancelarul". Prima promoţie de la liceul din Teaca care a absolvit sub numele actual "Liceul Constantin Romanu Vivu Teaca" îşi va sărbători pe data de 9 iulie întâlnirea de 24 ani. La această întâlnire ar fi o minune dacă ar putea onora cu prezenţa şi "Der alte Kanzler (Bâtranul Cancelar)". Pentru a ridica probabilitatea ca el să fie alaturi de absolvenţii Promoţiei 1998, din toata inima şi din tot sufletul i-am scris această poezie.

 

Cancelarul (Der Kanzler)

De sapte ani ma lupt sa scriu acest poem,

Gandesc si scriu in limba exilatului Adonis,

Si intr-o zi de Sabat sunt uns cu undelemn,

Sa il vad pe Zaig in Presedintele Iohannis.

 

 

Candva in Teaca nu era trecere de pietoni,

Dar si un camion in fata lui brusc se oprea,

Caci pe tabla de sah nu a fost printre pioni,

El juca piesa de unic rege langa regina sa!

 

 

El a innebunit oamenii din cele sapte sate,

Sa cutreiere tarile de pe globul pamantesc,

Pentru ca mereu in ora de limba germana,

El graia multe limbi cu accentul lui sasesc.

 

 

Dar si mai mult,  el a  innebunit si fotbalisti,

Si echipa lui poarta numele de Real Teaca,

Din care unul a jucat in liga intai in Olanda,

Si la un altul in liga nationala i-a fost soarta.

 

 

Doar langa un om cu intelepciune vizionara,

Poti sa constati ca niciodata nu iti va fi "frig",

Sa crezi in Tora, si viata ta este o comoara,

Si D-zeu iti face si tie cunostinta cu un "Zaig".

 

 

© Daniel Catinean | Bruxelles 2022.05.14

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5