Eco-proiecte

După ce parcul în manieră avangardistă a devenit realitate în centrul orașului Beclean, administrația locală are în plan și alte proiecte cu tentă ecologică, pentru asigurarea unor servicii și utilități moderne, în condiții de consum energetic redus. Iluminatul alternativ, cu led-uri și forme ingenioase, este unul dintre ele. Transportul turistic dezvoltat pe relația Beclean – Figa, fie în varianta unui trenuleț de vacanță, fie sub o altă formă inedită a cărei identificare este posibilă în perioada următoare, este altul. Ambele intenții au în vedere, ca sursă de finanțare, șansa accesărilor de fonduri europene prin demersuri susținute pe programe specifice. Pe de altă parte, diversificarea mijloacelor de deplasare va cunoaște în perioada următoare nuanțări fără precedent, o data cu amenajarea infrastructurii în ton cu dorințele de plimbare și sport în aer liber, firești într-un orășel ce-și revendică tot mai mult statutul de stațiune. Cu trasee orientate spre două direcții principale, spre Coldău și spre Bistrița, pistele pentru biciclete vor ajunge și la Figa cu succesul lor înregistrat deocamdată doar în centrul localității. Acestea sunt gândite cu dublu sens, cu zone unde se despart ca să se reîntâlnească după ocolirea anumitor obiective, spre bucuria localnicilor și turiștilor gata să îmbrățișeze un mod de viață sănătos, fie prin exersarea mișcării pe două roti, fie prin practicarea accesului pietonal spre parcul balnear, impulsionat în noile condiții rutiere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5