Trenuleţ şi caleşti pentru turişti
Transformarea Băilor Figa într-un frumos sat de vacanţă va aduce şi pe viitor o mulţime de surprize deosebite pentru turişti cât şi pentru localnici. Una dintre acestea, pregătită de către administraţia locală beclenară se referă la transportul local spre şi din staţiunea Figa Băi. Astfel, cu începere din acest an, plimbările înspre Figa, precum şi plimbările prin oraş sau prin frumoasele împrejurimi naturale ale Becleanului vor putea fi făcute cu un trenuleţ specific staţiunilor renumite, după un program prestabilit, în măsură să acopere intervalele orare de peste zi. Ideea îi aparţine primarului Nicolae Moldovan, care intenţionează să dea astfel o pată de culoare şi o tentă turistică suplimentară oraşului de pe Someş, venind astfel în întâmpinarea celor care nu au cu se deplasa până la staţiunea balneară. Noile mijloace de transport organizate de Primărie vor funcţiona în baza unor tarife stabilite de Consiliul Local. În plus se va încerca o colaborare şi cu Herghelia Beclean, astfel încât pe traseul Beclean – Băile Figa turiştii sa poată circula şi cu caleşti sau trăsuri, asemănător cu ce se întâmplă şi în alte staţiuni de renume din ţară sau din străinătate.
Adaugă comentariu nou