Elena M. Cîmpan. Filmul verii

Sunt multe filme ce poartă în numele lor anotimpul vara, dar unul mi-a atras atenția, l-am vizionat recent pe „Netflix” și mi-a plăcut, „Vara inocenței”, ce imprimă artei trăsătura ingenuă a sufletului. Filmul, regizat de către Bruce Beresford, este realizat în memoria lui Madeleine St. John (1941-2006), prima femeie australiană nominalizată la premiul „Booker Prize for Fiction”.

     Acțiunea se petrece la Sydney, în anul 1959, în perioada Crăciunului și a Anului Nou, și are în centru viața unui mare magazin de modă, un „boutique”, cu personajele lui, „ladies in black”, frumoase, elegante, rafinate, de vârste diferite, cu viață de familie povestită în pauzele scurte dintre vizita vreunui client. În această atmosferă luxuriantă (este o forfotă a pregătirilor, ușa de intrare se deschide la un semn, o dată cu prima notă redată la un pian nelipsit, clienții, mai mult clientele, dau năvală spre rochiile dorite), își face apariția o tânără fermecătoare, „inocentă”, cultivată, angajată să ajute pentru perioada sărbătorilor și a reducerilor. Este Lisa Miles, absolventă de liceu, are 16 ani, și peste nouă zile va afla rezultatul admiterii sale la Universitate. Întrebată ce vrea să facă, ea răspunde că îi place să scrie poezii. Prezența ei la magazin aduce prospețime unui loc, un mic Univers al vieții de zi cu zi. La început, ea este privită cu reținere, pentru că se deosebește de restul angajatelor: citește „Anna Karenina”, vizionează teatru scris de Shakespeare, Molière, Eugene O’ Neil, vorbește elevat și se comportă manierat, ceea ce-i face pe șefii de magazin să o aprecieze, să o îndrăgească.

     În film, sunt urmărite câteva destine de cupluri, deja formate sau în curs de formare. Astfel, Magda, interpretată de actrița Julia Ormond, este din categoria celor refugiați, „australieni de sorginte nouă”, are experiență în lumea modei, de la Paris, înaintea războiului, și o influențează mult pe Lisa Miles, personajul feminin central, o formează, o încurajează. Împreună cu soțul ei, Stefan, organizează reuniuni, cu invitați, mențin comunitatea și joacă un rol central în desfășurarea filmului. Fay, o frumoasă angajată, interpretată de Rachel Taylor, îl cunoaște, prin intermediul Magdei, pe cuceritorul Rudi ( Ryan Corr), de care se va îndrăgosti.

     Lisa Miles, jucată de actrița Angourie Rice, „une jeune fille”, este o fată educată (mama ei contribuie la acest aspect și ele două se împacă foarte bine, dansează pe muzica „Volare”, când le reușește câte ceva), știe de autoritatea tatălui, pe care îl respectă, și se bucură atunci când este de acord ca ea să studieze mai departe. Între timp, Magda îi face cunoștință cu Miklos, pe care îl simpatizează. Și acesta e un tânăr încântător, cunoaște limba maghiară, dar s-a născut în Australia. El va studia ingineria și se bucură de admiterea Lisei la Arte. Întrebată „ce-o să te faci?”, Lisa reia aspirațiile din debutul peliculei: „O să mă fac actriță. Sau poetă. Sau romancieră. Sau toate trei la un loc.”

     Finalul filmului îi aduce Lisei o recompensă, un cadou, la care visa în fiecare zi, când îl vedea pe manechin: rochia dorită, care i se potrivește, cu atitudinea elegantă, de invidiat.

     Filmul „Vara inocenței” este un film nostalgic și emoționant, despre împliniri, despre sentimente, despre înțelegere, despre frumusețea umană.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5