Elena Săsărman ,,Privind înapoi cu iubire”

Este al doilea volum de amintiri al autoarei Elena Săsărman, apărut la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca în 2021, director de editură Dinu Virgil Ureche, cu o prezentare grafică simplă, elegantă, cu o nuanțare sugestivă a imaginilor de pe copertele cărților.

  • În volumul I, coperta 1- casa de locuit a familiei Gavril și Elena Săsărman din orașul Năsăud.
  • În volumul II, coperta 1- o imagine de ansamblu a satului românesc, a satului natal al autoarei-Rusu de Sus, comuna Nușeni Bistrița-Năsăud, iar pe coperta 2, imaginea unui drum ce duce parcă spre infinit în căutarea iubirii Lui Dumnezeu, imagine pe care scrie ,,cântă și mergi”, Dumnezeu este la capătul drumului….(Fericitul Augustin).

În amândouă volumele MOTO, reprezintă fragmente din poemele lui Ioan Alexandru, pe care autoarea la văzut pentru prima dată în anul 1983, pe scena Casei de Cultură din orașul Năsăud, cu Biblia strânsă la piept și ochii închiși și a  început să vorbească despre Dumnezeu și toate Puterile Cerești, moment ce a marcat-o pe viață.

Autoarea își motivează pornirile scriitoricești în pagina a 2 a fiecărui volum, citez: “Un omagiu adus părinților mei/ Cu dedicație pentru fii mei/Fii fiilor mei, și celor dintr-un neam cu mine”.

Convingătoare sunt și frazele din Argumentul volumului I, editat în anul 2019, citez: ”Însemnările mele sunt simple, ele constituind și un avertisment pentru cei ce caută profunzimi în ele. Cu alte cuvinte, voi scrie despre satul meu și neamul meu. Acesta este un vis mai vechi al meu”.

Pasiunea autoarei pentru citit, pentru literatura română și universală, dar și literatura religioasă, se confirmă prin frumoasa și vasta bibliotecă familială (personală), pe rafturile de căreia sunt așezate și primele cărți cumpărate în rate (1970-1980).

Prin scrierile domniei sale memoralistice, concentrate în cele două volume editoriale, autoarea Elena Săsărman a făcut o surpriză  extrem de plăcută năsăudenilor și nu numai.

Sunt scrieri valoroase, oferite nouă  oamenilor simpli și sensibili, dornici de a cunoaște cum o viată petrecută în muncă și rugăciune poate fi așternută pe hârtie, cu sinceritate, cu talent și har.

Am descoperit în persoana  distinsei doamne Elena Săsărman, un om de aleasă cultură, dotată de Dumnezeu cu har și dar scriitoricesc, plin de adevăr și iubire creștină.

Primul volum “Călător prin viața mea”, editat în anul 2019, tot la editura Napoca Star din Cluj-Napoca, a deschis drumul autoarei (a prins curaj) pentru realizarea visului dorit, spunând în scris ceea ce mai are de spus din amintirea vieții, editând apoi volumul II “Privind înapoi cu iubire” 2021.

         Autoarea surprinde prin sinceritatea, modestia, finețea și cursivitatea descrierii vieții persoanel, a vieții de familie, a neamului domniei sale, a vieții trăite în spiritul dragostei și respectului.

         Din primele pagini ale volumelor -Cuvântul înainte și Argumentul, apoi creația literară propriu-zisă în ansamblul povestirilor, al întâmplărilor sunt scrise  cu o sinceritate  și adevăr de netăgăduit, cu o naturalețe și frumusețe sufletească și spirituală, care de fapt îi definesc personalitatea: inteligență, capacitate, responsabilitate,  modestie, sensibilitate, finețe, bunătate, discreție, talentul, frumusețea fizică și credință în Bunul Dumnezeu.

         Prefața cărții volumul II, este scrisă cu competență de către fiica autoarei, prof. E. Gabriela Sermeșan, soția apreciatului și iubitului preot Ovidiu Sermeșan, paroh al Bisericii Ortodoxe ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Năsăud, concentrându-și analiza în mod inteligent spre Mama scriitoare, citez:” Este o carte document, o adevărată cronică de familie, dar și o carte de învățătură necesară generațiilor de astăzi.”

         Ambele volume reprezintă o confesiunea autobiografică în care se regăsesc șase generații, începând cu strămoșii autoarei și până la nepoței, scriind cu mult drag și afecțiune sufletească despre fiecare, stârnind curiozitatea cititorului.

         Frumusețea satului, a oamenilor cu preocupările lor, își găsesc un loc aparte în paginile cărților.

         Scrie despre școală, despre profesori, colegi și prieteni, nimic nu-i scapă, scrie despre o mulțime de evenimente, de întâmplări, unele nefericite.

         Mi-a atras atenția, un titlu din vol. I, pag.96-101 ”Accidentul”. Îngrozitoare poveste ! O cumpănă a vieții, asemănătoare cumpenei vieții mele -Floarea Pleș.

  • Elena, autoarea, călcată de un tractor mergând la școală cu bicicleta (clasa a XII-a, 26 sept.1968);
  • Floarea Pleș, la vârsta împlinirilor, în 17.06.2003, în gospodăria casei (consolidarea acoperișului);

Oase zdrobite, bazin, coloană, fracturi deschise la picioare și mâini, etc., spitalizare până la 3 luni, învățând apoi, să mergem din nou. Ce coincidență? Câtă discreție din partea autoarei, aflând despre nenorocire doar acum, din destăinuirea făcută prin cărțile primite spre lecturare.

Dumnezeu ne-a dat o șansă la viață din cei 10% estimați de medici !

Continuând, cu ce este frumos, autoarea scrie despre pelerinajele făcute la mănăstiri și biserici din țară și străinătate: Grecia și Israel ale căror locuri sfinte au impresionat-o definind-i traiectoria vieții.

În scrierile autoarei, este oglindit parcursul vieții în mijlocul familiei, scriind despre soț, copii și nepoți, ca fiind un document de familie, un pod de legătură între generații, din pură recunoștință pentru Dumnezeu și pentru cei dragi.

Ambele volume sunt înfrumusețate printr-un număr mare de fotografii, confirmând, realitatea celor scrise.

Din datele biografice, aflăm că autoarea Elena Săsărman, este născută la dat de 10 iulie 1951, apropiindu-se de vârsta biblică de 70 de ani, ceea ce probabil a și determinat-o să editeze al doilea volum. Absolventă de liceu și a Școlii Sanitare de Farmacie din Târgu-Mureș, a lucrat ca asistent de farmacie în Beclean, Bistrița și Năsăud.

La Năsăud, familia autoarei este cunoscută ca fiind o familie minunată, o familie de intelectuali, cu responsabilități profesionale importante: judecători, avocați, profesori, preoți, iar din nepoți – studenți la medicină și teologie, într-un cuvânt – oameni de vază și de omenie, respectați de năsăudeni și nu numai, care generează înțelepciune și respect.

Ca cititor, parcurgând cele 234 de pagini cât numără tomul din vol. II ”Privind înainte cu iubire”, pot spune că este o enciclopedie a unei familii binecuvântate de Dumnezeu, cu înțelepciune, răbdare, cumpătare, bunătate, respect și credință în Dumnezeu, calități aduse spre amintirea cititorului și prin cele două volume scrise de Elena Săsărman, prietena mea.

Felicitări și succes în ale scrisului!

 Floarea Pleș

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5