Elena Udrea inaugurează obiective de infrastructură de peste 21 milioane lei
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, va fi prezentă astăzi, pentru a doua oară în decursul unei săptămâni, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Oficialul guvernamental va participa la inaugurarea unor obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de apă şi apă uzată. Potrivit secretarului de stat Eugen Curteanu, gazdă pentru ministrul Udrea, vor fi evaluate lucrările de la sistemele de alimentare cu apă din comuna Salva şi oraşul Năsăud (cartierele Luşca şi Liviu Rebreanu. La Sângeorz-Băi, ministrul Elena Udrea va monitoriza implementarea proiectului de care a beneficiat staţiunea pentru infrastructura de apă uzată (extinderea reţelelor de canalizare şi staţie de epurare). Valoarea acestor investiţii, menţionează secretarul de stat Curteanu, depăşeşte 21 milioane lei.
Cele trei proiecte au fost incluse în programul „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 locuitori”. Programul a fost susţinut printr-un împrumut contractat de Guvernul României cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
La evenimentul de astăzi participă, alături de autorităţile locale, beneficiarele proiectelor, şi reprezentanţi ai firmelor de construcţii, ai instituţiilor deconcentrate din domeniu, dar şi staff-ul PD-L.
Citiţi şi:
- Elena Udrea, pe Valea Someşului
- Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa, beneficiarele unor proiectele europene de 5 milioane euro
- Se extinde infrastructura de apă în cartierele Năsăudului!
- Lucrările de infrastructură de apă şi canalizare, licitate în 2011
- Investiţie de aproape 14 milioane lei, în infrastructura de apă şi canalizare din Ilva Mică
Adaugă comentariu nou