Elevi din Căianu Mic, Teaca, Spermezeu şi Telciu au colindat la Cluj în prezenţa mitropolitului Andrei şi a episcopului Benedict la Festivalul „Episcop Nicolae Ivan”
Sâm, 12/16/2023 - 20:11
Sâmbătă, 16 decembrie 2023, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, a organizat a 12-a ediție a Festivalului de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Evenimentul a avut loc la Cinematograful Mărăști din Cluj-Napoca, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
În deschiderea festivalului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat participanților un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre semnificația Nașterii Domnului pentru creștini și despre frumusețea sfintelor sărbători de iarnă. Totodată, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești.
De asemenea, o alocuțiune a rostit și inspectorul școlar general al județului Cluj, prof. Marinela Marc.
Pe scenă au urcat 11 cete de colindători formate din copii și tineri din cele două județe ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului: Cluj și Bistrița-Năsăud. Participanții, toți îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei de obârșie, au prezentat colinde tradiţionale, precum și diferite obiceiuri şi tradiţii de Crăciun. Aceștia au fost pregătiți și îndrumați de cadrele didactice și preoții parohi din comunitățile de proveniență.
Grupurile de colindători, în ordinea intrării în scenă, au fost de la următoarele instituții de învățământ:
Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca (jud. Cluj)
Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic (jud. Bistrița-Năsăud)
Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești (jud. Cluj)
Școala Gimnazială ,,Pavel Dan” din Tritenii de Jos (jud. Cluj)
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca (jud. Cluj)
Liceul Teoretic „Constantin Romanu Vivu” din Teaca (jud. Bistrița-Năsăud)
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej (jud. Cluj)
Școala Gimnazială „George Barițiu” din Jucu de Sus (jud. Cluj)
Școala Gimnazială din Spermezeu (jud. Bistrița-Năsăud)
Școala Gimnazială din Negreni (jud. Cluj)
Liceul Tehnologic din Telciu (jud. Bistrița-Năsăud)
La final, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe participanți, apreciind diversitatea colindelor, dar și a obiceiurilor din cele două județe ale Arhiepiscopiei.
Ca răsplată pentru colind și pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești, Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit tuturor participanților daruri și diplome de participare.
Moderatorul festivalului a fost pr. prof. Marian Sidon, inspectorul școlar pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Județean Cluj.
Evenimentul, ajuns la a 12-a ediție, a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, fiind iniţiat în anul 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la reactivarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Nașterii Domnului.
Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului (de obârșie ștefaniană) care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor. Acesta a lăsat posterităţii actuala Catedrală Mitropolitană, Reşedinţa Eparhială, prima Academie Teologică, Revista Renaşterea și multe altele, dar, nu în ultimul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei. Episcopul este înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).
Memoria Episcopului Nicolae Ivan rămâne încă vie și cunoscută pentru generațiile tinere, mai ales prin edificii, străzi și evenimente care-i poartă numele: Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, strada „Episcop Nicolae Ivan” din cartierul clujean Mărăști și Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Episcopul-Vicar Benedict Bistrițeanul, la sărbătoarea comunității din Galații Bistriței. Preotul paroh Marian Bulbuc, hirotesit iconom. Primarul Vasile Vermeșan, distins cu Ordinul Mihai Vodă
- Episcopul Benedict Bistrițeanul a sfinţit casă parohială și capela mortuară din Ocnița
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la sfinţirea capelei din Vermeş. Primarul Romeo Florian, Ordinul "Episcop Nicolae Ivan". Parohul Paul Ziman, diplomă de aleasă cinstire
- La Cluj, mitropolitul Andrei, impresionat de colindătorii din Bistriţa-Năsăud
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările de la biserica și capela funerară din Posmuș. Preotul paroh Ovidiu Cimpoieș, ridicat la rangul de sachelar. Primarul Ionuț Cifor a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Trenul electric s-a defectat. A venit practica și l-a dărîmat, precum apele podul de piatră, din...
Comentarii
X.Ulescu -
Dum, 13:33
Deci EXCROCI?
Că altceva nu înțeleg.
Constructorul este
O firma din Tiha Bargaului "Amicii
Srl...
Pop MariusNicolae -
Sâm, 16:04
Excelentă inițiativă! Felicitări celor care s-au gandit să stimuleze elevii să citească,să...
Pop MariusNicolae -
Sâm, 16:03
Excelentă inițiativă! Felicitări celor care s-au gandit să stimuleze elevii să citească,să...
Kkk07 Date diferite, cine e Pinocchio? -
Sâm, 13:26
apar
DATE DIFERITE atât pt
implementare,durata,
cost total, cost comunitar etc!
Se poate...
Mihaela Bălan -
Sâm, 11:00
Spor la toate cu sănătate.
Aniversări
Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har duhovnicesc, preacucernice părinte DUMITRU ŞTIR, preot paroh la Măluţ.
Sănătate, bucurii şi împliniri, îi dorim, în zi de naştere, domnului VICTOR BOGDAN MANOLACHE, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-...
În ceas aniversar, urăm doamnei prof. VARVARA SÎNGEORZAN, director al Liceului Teoretic „Solomon Haliţă” Sângeorz-Băi, multă sănătate, energie,...
Adaugă comentariu nou